Edi Iordănescu a refuzat Astra Giurgiu în ultima clipă, iar numele său este în continuare la mare preț. Se zvonește că s-ar afla „în cărți” pentru CFR Cluj, dar și pentru echipa națională, în cazul în care Dan Petrescu acceptă oferta din țările arabe, iar Mirel Rădoi pleacă la Craiova. Fiul fostului selecționer a negat, vehement, ambele variante.
Edi Iordănescu i-a supărat pe cei de la Astra. A refuzat în ultima clipă oferta, iar echipa din Giurgiu a apelat la Eugen Neagoe. Imediat s-au făcut speculații, că fiul fostului selecționer ar putea ajunge la CFR Cluj, dacă Dan Petrescu pleacă din România. Antrenorul campioanei este ademenit de Al Nasr cu un contract de 2,5 milioane de euro pe an. Iordănescu spune că nu ar vrea să se întoarcă la Cluj, la formația pe care a antrenat-o în anul 2018.
„CFR a fost o rană deschisă pentru mine! CFR a fost primul și singurul club care mi-a încetat contractul unilateral, după ce am câștigat un trofeu. Va rămâne mereu o cicatrice în sufletul meu. Am ales atunci CFR și nu pot să fac speculații despre plecarea lui Dan. El reprezintă enorm pentru tatăl meu. Trebuie să învățăm de la Petrescu, mai ales noi, cei tineri”, a declarat tehnicianul.
Numele lui Iordănescu jr. a fost rostit și în momentul în care s-a vorbit despre plecarea lui Mirel Rădoi. ProSport a scris că selecționerul ar putea ajunge la CS Universitatea Craiova, după plecarea lui Cristiano Bergodi din Bănie.
„Iar mă bagi în speculații. Nu știu ce va face Mirel și ce va face Federația. Trebuie să-mi umplu vitrina cu trofee ca să ajung acolo. Am etape de parcurs până acolo, nu este cazul să vorbim despre acest lucru”, a mai spus Iordănescu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER