Edi Iordănescu reacționează după ce Gigi Becali a anunțat că antrenorul o va prelua pe FCSB: „Nu am promis nimic!”
Edi Iordănescu, antrenorul român în vârstă de 43 de ani, a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat că acesta îl va înlocui pe Dinu Todoran la FCSB.
UPDATE 10:40: Edi Iordănescu neagă faptul că ar fi oferit declarații în presă cu privire la o posibilă discuție cu Gigi Becali.
„Salut. Nu am dat declarații publice și nu am o poziție oficială referitoare la informațiile din spațiul public din ultima perioadă. Toate la timpul lor. Pentru moment chiar nu am ce să anunț/comunic. Vă rog să mă înțelegeți și respectați poziția. Orice informație pe surse sau eventuală “declarație” a mea din spațiul public este asumată de cine produce știrea! O zi bună”, a scris Edi Iordănescu, pe Facebook.
În urmă cu o zi, Gigi Becali a anunțat că s-a înțeles cu Edi Iordănescu, antrenor căruia promite să îi ofere mână liberă la FCSB.
După ce a scris într-un comentariu pe Facebook că FCSB poate face performanță și a explicat și cum, Edi Iordănescu a oferit și o primă reacție cu privire la posibila sa numire pe banca tehnică a roș-albaștrilor.
Edi Iordănescu reacționează după ce Gigi Becali a anunțat că antrenorul o va prelua pe FCSB
Deși Gigi Becali a anunțat că s-a înțeles cu fiul lui Anghel Iordănescu, antrenorul a declarat că nu i-a promis nimic patronului de la FCSB, dar a dat de înțeles că este deschis să negocieze cu acesta și că în cursul zilei de marți va lua o decizie în acest sens.
„Nu am semnat nimic! Nu am promis nimic! Mâine (n.r. marți) vom vedea ce o să se întâmple. Vor fi aflate mai multe informații”, a spus Edward Iordănescu, potrivit Look Sport.
Anunțul făcut de către Gigi Becali cu privire la Edi Iordănescu
„Da, m-am înțeles cu Edi Iordănescu. Nu e 100%, dar sunt șanse mari să fie el. Nu este vorba de bani, ci de faptul că el vrea să controleze totul la echipă. Am fost de acord cu această condiție. Așa va fi de acum înainte. Dacă ne înțelegem, mi-a spus că va avea telefonul închis începând de marți. Adică el va lua toate deciziile. Eu nu mă mai bag la echipă și i-am spus acest lucru.
O să fie și o clauză de reziliere. A vrut să aibă o asigurare că nu mă mai bag la echipă. Dar eu dacă i-am spus că nu mă mai bag, nu mă mai bag. Oricum, am obosit și au fost grele ultimele zile. De acum înainte va fi militărie la FCSB. O să fie dictatură. Edi Iordănescu o să facă dictatură”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.