Edi Iordănescu s-a lăsat dus de val și a intrat în jocul fotbaliștilor săi. Chemat să scandeze trivialități împotriva Stelei, antrenorul a răspuns, iar apoi și-a explicat gestul. „Edi, vino-ncoa, să-i dăm…”
Edi Iordănescu, antrenorul Astrei, a oferit un moment care îi va mira pe suporterii „roș-albaștri”. Fostul fotbalist și antrenor stelist a scandat trivialități la adresa echipei, chemat fiind de fotbaliștii săi, în vestiar, după victoria cu FCSB.
„Edi, vino-ncoa, să-i dăm m..e lu’ Steaua!”, strigau fotbaliștii Astrei în vestiar la finalul meciului cu FCSB. Zâmbind, antrenorul giurgiuvenilor a intrat în jocul elevilor săi și a scandat. Imaginile au fost postate de Radunovici, fundașul stânga al Astrei, pe contul acestuia de Instagram.
Antrenor de la Astra și-a explicat apoi gestul printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook. Iordănescu junior se apără susținând că, dacă cineva din familia sa înjura Steaua, va fi renegat imediat. Edi spune că știa la ce să se aștepte când a intrat în vestiar și a fost pregătit pentru asta.
„‘Nu e Steaua’ NU reprezintă o trivialitate! În drum spre vestiar știam la ce să mă aștept, am anticipat momentele și am fost pregatit pentur asta! În general nu înjur, cu atât mai mult în public, ceva la care țin și cu 20 de telefoane în jur care filmau! Nu mă credeti maiv! Dacă cineva din familia mea înjură Steaua, devine renegat imediat! De Steaua nu ma voi dezice niciodată, chiar dacă e foarte posibil să nu antrenez niciodată acolo! La fel și de jucătorii pe care îi antrenez. Mereu aproape de ei!”, a scris Edi Iordănescu pe pagina de Facebook.