Uruguay a părăsit dramatic Cupa Mondială, iar Edinson Cavani s-a răzbunat pe monitorul VAR de la marginea terenului.
Succesul obținut de Uruguay cu Ghana, scor 2-0, n-a mai contat, iar Cavani a cedat complet la final, considerând că a fost nedreptățit de arbitru, după ce a cerut o lovitură de la 11 metri.
Alături de Portugalia, în optimile Cupei Mondiale s-a calificat revelația Coreea de Sud.
Tensiunea și-a făcut simțit prezența la Campionatul Mondial, mai ales că în ultima etapă am aflat multe dintre reprezentativele ajunse în optimile de finală.
Una dintre vedetele ajunse în Qatar a cedat la finalul meciului dintre Ghana și Uruguay. Edinson Cavani nu și-a mai putut stăpânii nervi la finalul meciului de vineri și s-a răzbunat pe monitorul VAR, în condițiile în care Uruguay pleacă acasă după doar trei meciuri jucate la turneul final din Qatar.
În cazul în care s-ar fi acordat penalty pe final, la un fault comis chiar asupra lui Cavani, atunci Uruguay ar fi avut șansa să marcheze pentru 3-0 și să bifeze calificarea în optimile Campionatului Mondial.
pic.twitter.com/Y4l4xNXUKV — Out Of Context Football (@nocontextfooty) December 2, 2022
pic.twitter.com/Y4l4xNXUKV
— Out Of Context Football (@nocontextfooty) December 2, 2022
3 decembrie:
4 decembrie:
5 decembrie:
6 decembrie:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER