De ce seamănă tot mai izbitor Răzvan Burleanu cu Mircea Sandu. Și cum îl ajunge din urmă pe Lenin

Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este unicul candidat la alegerile pentru şefia FRF din 12 aprilie. Al treilea mandat, o simplă formalitate.

Doi contracandidați „împușcați” în Comisia de Validare. Acum câteva decenii ar fi fost asasinați. Suntem în democrație.

Înainte de 2014 eruditul personaj promitea că maximum două mandate va avea viitorul președinte. Chiar îl ironiza pe Mircea Sandu. Acum a uitat sau se face că uită.

EDITORIAL DANIEL NAZARE | De ce seamănă tot mai izbitor Răzvan Burleanu cu Mircea Sandu. Și cum îl ajunge din urmă pe Lenin

La câteva zile după victoria din scrutinul respectiv, în Adunarea Generală a propus trei mandate, iar mulțimea, îndestulată cu niște mese îmbelșugate și promisiuni la pachet, a votat.

Prima minciună! Au urmat nenumărate: Centre de Excelențe dispărute ulterior, rezultate viitoare foarte bune la nivel de juniori neconcretizate, angajări pe voturi și menținerea în Comitetul Executiv a unor personaje certate cu legea, condamnate definitiv pentru acte de corupție.

A declarat că va fi transparență totală la sediul FRF. E mai ușor de pătruns în sediul NATO de la Bruxelles. La Casa Fotbalului, dacă intri pe ușa rotativă, întîi se blochează și de acolo te culege un bodyguard. Ulterior te întrebi de ce-i lipsește pistolul din dotare. Sau poate e undeva dosit.

Aparițiile radio-tv ale domnului președinte au dispărut, înainte deborda la domnul Naum și nicăieri altundeva, laudele curg acum doar pe aparatul, pardon, site-ul de propagandă FRF.ro. Ce s-a schimbat?

Mircea Sandu tupeist, Răzvan Burleanu dezgustător

Puține lucruri, metehnele rămân aceleași. Ospățuri și bilete oferite gratuit înainte de Adunările Generale, proiecte de la UEFA și FIFA acordate anumitor cluburi, mai ales feminine. La fel cum unii primari fac poduri, creșe și școli apoi se laudă alegătorilor. Nu sunt ale lor, dar pretind de parcă ar fi fost din buzunarele doldora ale fiecărui edil.

Pe vremuri Mircea Sandu ne enerva cu obrăznicia și tupeul lui, pe Răzvan Burleanu îl privim cu dezgust și cu amărăciune. Uneori minte atât de bine că și crede ce spune. Băiat tânăr, inteligent, cu aceleași apucături.

Mircea Sandu e istorie, la un moment dat și Răzvan Burleanu va dispărea. Între cei doi vor fi puține lucruri care-i vor separa. Friptura de porc în raport cu ruloul de curcan servit mesenilor cu drept de vot sau faptul că ziariștii de casă se împărțeau în două categorii: cei de acasă la noul președinte sau cei care mergeau la business class la meciurile din deplasare ale primei reprezentative.

Lipsa unui oponent înseamnă democrație în derivă

În rest, cam nimic. Măcar Mircea Sandu se duela cu Costi Iacov. Răzvan Burleanu nu poate nici măcar cu Sorin Răducanu.

Domnule Răzvan Burleanu, propuneți în Adunarea Generală să nu mai existe alegeri. Veți avea unanimitate. Ce rost are să le interziceți altora să mai candideze?

Peste cinci decenii, transformăm Piața Roșie în Casa Fotbalului. Vă conservăm ca pe Vladimir Ilici Lenin și aratăm lumii fotbalului ce a însemnat guvernanța benefică a fotbalului în anii tulburi dinaintea invaziei ruse în Ucraina.

PS: Pentru cei care își vor aminti că l-am susținut pe Răzvan Burleanu la alegerile din 2014 le reamintesc că am fost în aceeași situație cu poporul român în decembrie 1989: nu l-am mai vrut pe Ceaușescu, dar asta nu înseamnă că azi suntem mulțumiți de ce clasă politică dispunem. Nu de alta, dar sunt sătul de discuții inutile pe acest subiect.