Am suferit cu Germania pe Arena Națională duminică seara, de fapt era un orizont de așteptare. Diferență de valoare evidentă: zerouri la salarii, cluburi unde joacă, disciplină tactică și tradiție.
De-a lungul timpului, istoria consemnează două rezultate umilitoare pentru tricolori: un 3-9 în 1940 și 0-7 în 1942.
Fără portarul Florin Niță, probabil am fi avut parte de al treilea rezultat de asemenea anvergură. Unii ar fi mizat pe foma de moment a lui Lazar, alții pe grupul care-l susține pe Ionuț Radu.
Goalkeeper-ul, care a fost inspirația lui Mirel Rădoi, același care a fost neinspirat cu Valentin Mihăilă, folosit puțin, în condițiile în care e cel mai în formă fotbalist român. Care marchează, care destabilizează defensive și fuge mai repede decât poate să comenteze Mihai Mironică.
Raportul ocaziilor clare e unul care ne dezavantajează, 2-9, în timp ce posesia a fost 64 la sută pentru nemți. La cum arată scorul final, toate datele sunt în favoarea noastră. Am pierdut la limită într-o partidă din care nu meritam nimic și chiar am fost aproape de 1-1, prin Pușcaș și Stanciu.
Unul dintre comentatorii tv ai postului RTL, fostul internațional german Stefann Freund admitea că trebuia să se termine 8-1, dar asta a fost posibil doar prin faptul că nemții au fost, cel puțin la meciul cu noi, brazilieni: adică voiau să intre, prin pase, cu mingea până în poartă.
Cu alte cuvinte, n-au tras de la distanță sau semidistanță. Excepția, acel șut în bară, deviat, din prima repriză.
Așadar, să le mulțumim nemților că n-au folosit arsenalul în poziții favorabile și selecționerullui Mirel Rădoi pentru că a mizat pe Florin Niță. Fără aceste două avantaje de partea noastră, probabil că astăzi căutăm prin statistici cele mai mari umilințe pe propriul teren ale echipei naționale
Dacă am fi fost plecați în vacanță în America Sud și am fi aterizat pe Otopeni după finalul partidei de pe Arena Națională, auzind că s-a terminat 0-1, ne-am fi gândit că am pus ceva probleme nemților și e un rezultat strâns. Nu e strâns, e doar un rezultat norocos.
Când eram copil, 8-9 ani, și mă trimiteau părinții la țară în vacanțele de vară în nordul țării, eram obligat la sosirea pe plaiurile bucovinene să le spun celor de acolo, ce mai e pe la București, „capitala țării noastre”, așa cum era sintagma atunci,…
Politică, școală, cumpărături, fotbal și discuții despre dulciurile de la București. Împleteam lucrurile pozitive cu cele negative, iar o bătrănică, privindu-mă atent în ochi, îmi aduc aminte, spunea oftând: „De bine de rău, e bine maică!”.
Așa și cu naționala României din meciul cu Germania: „De bine de rău, e bine”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER