Eduard Novak e la curent cu proiectul lui Gheorghe Hagi de la Farul și a dezvăluit la ProSport Live strategia fostului mare internațional român.
Invitat în emisiunea moderată de Victor Vrînceanu, ministrul Tineretului și Sportului crede că modelul de urmat este cel maghiar.
„Regele” are un nou proiect de viitor, iar când va fi gata, academia sa se va duela cu cele mai importante „fabrici de talente” din Europa.
Eduard Novak vrea să pună în aplicare sistemul care funcționează de minune în Ungaria, iar fotbalul nu poate fi uitat.
„Domnul Hagi se inspiră din sistemul maghiar, acolo e un program numit TAO. Din taxele plătite de firme către ANAF, în Ungaria, o parte din taxe se duc spre sport. Aceste bugete pot fi accesate în baza unor programe. Asta a ajutat la creșterea bugetelor federațiilor. Noi avem deja tradus acest document, sunt 300 și ceva de pagini. Vrem să punem în aplicare acest memorandum care e semnat de finanțe și de toată lumea. E singura șansă. Dacă nici acum, atunci când?
Vom băga și fotbalul în strategia noastră, în programul nostru TAO. Dacă ne uităm la academii și cine are rezultate vedem că sunt academiile unde sportivii sunt centralizați. Uitați-vă la Csikszereda, la Viitorul. Sunt modele de urmat. Noi, dacă vom sprijini fotbalul, o vom face la nivelul academiilor”, a spus Eduard Novak, la ProSport Live.
Eu cred că avem maximă susținere din partea premierului, chiar dacă venim după o perioadă de pandemie. El a venit cu propunerea să găsim o soluție pentru a implica zona privată. I-am zis că avem o soluție. E om de finanțe, cunoaște foarte bine situația. Sportul are sprijin cât n-a avut niciodată. Noi tot ce am cerut a fost aprobat. Sportul e un ambasador al României” – Eduard Novak, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER