Eduard Novak a reacționat dur la adresa lui Florian Talpan, după ce FCSB a primit interzis pe arena unde joacă Steaua: „La Ghencea cine plătește?”

FCSB a trimis o mulțime de cereri pentru a juca pe stadionul Ghencea, arena celor de la CSA Steaua București, însă gruparea MApN-ului a respins solicitările echipei patronate de Gigi Becali. Eduard Novak a ținut să-i transmită un mesaj lui Florin Talpan în legătură cu interdicțiile impuse față de formația pregătită de Elias Charalambous.

Eduard Novak, total nemulțumit de comportamentul lui Florin Talpan, juristul CSA Steaua București: „Sper să își schimbe atitudinea”

Florin Talpan, juristul celor de la CSA Steaua București, i-a trimis un mesaj lui Gigi Becali, iar Clubul Sportiv al Armatei a pus o condiție care include o sumă exorbitantă. Formația din Ghencea i-a cerut 36 de milioane de euro FCSB-ului pentru a-i permite să evolueze pe Stadionul Steaua. Eduard Novak, Ministrul Sportului, a intervenit pentru a-i atenționa.

Sincer, am spus tot timpul părerea mea. Uitați-vă la Arcul de Triumf. Din start am spus că o bază sportivă de genul, în care numai gazonul costă 30.000 de euro lunar, trebuie administrată astfel încât costurile să iasă măcar. Acum joacă Dinamo, o să joace Steaua, avem alte evenimente și suntem pe plus la Arcul de Triumf. Și are loc și rugby-ul. Așa trebuie administrat! La Ghencea cine plătește? Statul plătește. Sper să își schimbe atitudinea (n.red. Florin Talpan). La un moment dat, trebuie să se uite și el în bugetul lui, ce face cu acei bani”, a declarat Eduard Novak.

Marius Lăcătuș o acuză pe FCSB că a plecat din Ghencea și știe motivul pentru care vrea să se întoarcă: „Ți s-a părut ție că e stadionul mai nou și mai frumos”

Marius Lăcăuș a contestat cererile FCSB-ului de a juca pe arena din Ghencea și a venit cu o teorie uluitoare. Fostul atacant al grupării roș-albastre susține că echipa lui Gigi Becali dorește să se întoarcă în „Templul Fotbalului Românesc” doar pentru că a fost renovat recent.

„Nu văd de ce trebuie să joace FCSB acolo, din moment ce ai plecat de acolo în ce mod ai plecat și cum te-ai comportat și ce declarații ai dat. Ai spus că tu nu mai vii niciodată, că tai nocturna, plus că avea de plătit niște datorii acolo.

Spui că nu mai vii niciodată în Ghencea și deodată ți s-a părut ție că e stadionul mai nou și mai frumos. Dacă se cosmetiza puțin vechiul stadion, echipa din Liga 2 putea să joace acolo.

Eu nu înțeleg. De ce trebuie să joace FCSB în Ghencea? Și Arcul de Triumf e un stadion pe care joacă mai multe echipe și făcut din bani publici, precum și arena Rapidului, și Arena Națională la fel, de ce neapărat trebuie să joace FCSB în Ghencea?

Sunt foarte mulți care consideră și că Steaua din Liga 2 trebuie să joace acolo. Bănuiesc că terenul și tot ce e acolo aparțin Ministerului. Dacă se cosmetiza puțin vechiul stadion, echipa din Liga 2 putea să joace acolo”, a spus Marius Lăcătuș, la Digi Sport.

Publicat: 07 04. 2023, 09:03
Actualizat: 07 04. 2023, 09:30