Dinamo a primit încă o lovitură grea, într-un sezon de coșmar, în care se luptă pentru evitarea retrogradării. Șase jucători au fost infectați cu coronavirus, iar play-out-ul Ligii 1 a fost dat peste cap.
ProSport a aflat că Dinamo riscă anumite sancțiuni doar dacă este dovedită culpa clubului. Nu este obligatoriu, dacă sunt peste trei cazuri de coronavirus, să fie vina clubului. Se poate face o sesizare (iar nu e obligatoriu să se facă) din partea FRF, iar Dinamo să fie chemată la comisie, susțin sursele noastre. Acolo, dacă se dovedește că nu a respectat protocolul, se poate decide sancționarea clubului. Într-o situație de acest gen, este însă destul de greu de demonstrat culpa roș-albilor.
La prima vedere, Dinamo ar trebui să aibă reprogramate două meciuri, iar acest lucru duce automat la extinderea play-out-ului.
Lovitura este însă pentru echipele care se vor întâlni la baraj, acolo unde ar putea să ajungă chiar Dinamo. Partida se va juca în proporție de 99%, într-o singură manșă, programul fiind unul foarte aglomerat.
În acest moment nu se în calcul varianta ca play-out-ul să se oprească, în condițiile în care există variante pentru programarea meciurilor lui Dinamo.
Vali Lazăr, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Mrzljak, Ștefan Fara (portar, 18 ani) și Alexandru Răuță sunt cei șase jucători depistați pozitiv cu COVID-19.
Jucătorii lui Dinamo și-au făcut testul pentru COVID-19 în urmă cu două zile, iar azi au venit rezultatele.
Contactat de ProSport, Gigi Becali a fost surprins când a auzit de problemele dinamoviștilor, însă crede că jucătorii erau negativi atunci când au jucat returul cu FCSB, din semifinalele Cupei României.
„Și ce vreți să fac eu? Când au jucat cu noi, eu cred că au fost în regulă. Au făcut și atunci testele COVID, nu? Lăsați oamenii în pace că și așa au probleme. Nu stau acum sa comentez ce apare pe la unii și alții”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER