Egalul Stelei cu ACS Poli, comentat din Japonia până în Danemarca. „Cineva să trimită Stelei un atacant”

Egalul Stelei cu ACS Poli, comentat din Japonia până în Danemarca.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Unul dintre rezultatele văzute drept sigure de pariorii din întreaga lume, victoria Stelei a fost așteptată și comentată îndelung pe rețelele de socializare
  • Conjunctural, Steaua a avut sâmbătă seară fani din Japonia, Noua Zeelandă, Anglia, Spania sau Danemarca, oameni care pariaseră pe o victorie sigură a campioanei României

Rezultatul de egalitate, 0-0, între ACS Poli Timișoara și Steaua București a fost una dintre surprizele zilei de sâmbătă în fotbalul european. Acest lucru este ilustrat și de pronosticurile pariorilor români, cei care vedeau echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf drept favorită certă la o victorie pe „Dan Păltinișanu”. La nivel mondial, partida Stelei era dată pe forumurile de pariuri drept un „2 solist”, analizele tipsterilor fiind argumentate de faptul că Steaua și Sparta Praga sunt singurele echipe din Europa care nu au cunoscut înfrângerea în acest sezon. Astfel, pentru o cotă care a variat între 1.30 și 1.40, majoritatea pariorilor au pus banii pe victoria Stelei în special pentru a-și rotunji cotele de pe biletele cu pariuri multiple.

Dată fiind ora târzie la care s-a disputat partida – 21:30, ACS Poli – Steaua a fost pentru mulți pariori ultimul meci de pe bilet, iar pe rețelele de socializare a pornit o adevărată discuție legată de modul în care se desfășoară ostilitățile la Timișoara. Un fel de Live Blog făcut de pariorii din întreaga lume, unul în care locuitori din Japonia, Noua Zeelandă, Anglia, Irlanda, Spania sau Danemarca au susținut elevii lui Laurențiu Reghecampf în drumul spre victoria care le-ar fi validat biletele. ProSport a centralizat o parte din încurajări transmise de oameni prin intermediul Twitter-ului, încurajări care își schimbau nuanța în funcție de evoluția jocului.

Informații din interior: Timișoara se apără cu toată echipa!

Pe măsură ce treceau minutele și Steaua nu părea să reușească să treacă de apărarea organizată a timișorenilor, cei implicați la pariuri păreau să aibă încredere în campioana României. „Mai am nevoie doar de Steaua București pentru biletul meu de 8 meciuri„, scria userul Reece Goddard în startul partidei, completat de Luke Carter: „Am făcut 226 de lire astăzi, mai am nevoie doar de Steaua București pentru încă 175 de lire„. La interval de nici un minut, un alt user, Liu Zheng, atrăgea atenția asupra modului în care se desfășoară partida: „Un suporter al Stelei București m-a informat că adversarul se apără cu toată echipa. Sperăm să reușim să găsim o breșă„.


Statisticile pariorilor: Steaua dă gol prin minutul 60!

La Timișoara tocmai se fluiera pentru pauză, iar pariorii deveneau din ce în ce mai agitați. Mulți dintre ei apelau la statistica partidelor campioanei pentru a se motiva, iar cifrele le dădeau dreptate să spere. „Golul Stelei București din a doua repriză vine aproximativ prin minutul 60„, menționa TipForTheWeekend. A venit minutul 72, iar o acțiune a lui Adi Popa îl face pe Șeroni să oprească mingea cu mâna în propriul careu. Proteste îndelungate ale steliștilor de pe teren, dar și ale steliștilor de ocazie. „Penalty refuzat Stelei #f–k„, scria pradeep, în timp ce Liu Zhen continua să creadă: „mai sunt 15 minute! Cred că toată lumea e fan al Stelei acum! Haideți! Atât de aproape de bani mulți!„.


„Acest meci al Stelei este atât de plictisitor, cameramanul filmează publicul în căutarea celei mai frumoase femei

Lipsa de soluții pentru a sparge bariera făcută de timișoreni i-a exasperat pe pariorii străini. Finalul partidei le-a provocat o supărare uriașă, însă unii și-au găsit timp să strecoare și câte un sfat între înjurăturile inevitabile în astfel de situații. „Cineva să trimită Stelei un atacant! …. inutili„, a scris, probabil nervos, userul Technobear, totul la doar câteva minute după ce un alt user, James McCullagh observa că fotbalul lipsește și că partida este una lipsită de entuziasm: „acest meci al Stelei este atât de plictisitor, cameramanul filmează publicul în căutarea celei mai frumoase femei„.


Ce au ratat pariorii: cote între 4.50 și 4.75 pentru un egal

Surpriza furnizată de ACS Poli Timișoara le-a scos pariorilor sume mari din buzunar și a închis, cu siguranță, foarte multe bilete la nivel mondial. Totuși, pentru cei care au anticipat rezultatul de egalitate profiturile au fost însemnate, mai ales pentru că un X aducea cote între 4.50 la bet-at-home și 4.75 la bet365. Chiar și spre final, în minutul 76, casele de pariuri ofereau cote destul de bune pentru un rezultat de egalitate, în cazul de față cota 1.40, în condițiile în care Steaua avea la victorie 3.50.

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A fost semnat cel mai scump contract din România pe infrastructură rutieră
A fost semnat cel mai scump contract din România pe infrastructură rutieră
Maria, o tânără de doar 20 de ani, a fost dată dispărută în urmă cu 8 zile. IREAL unde a fost găsită acum
Maria, o tânără de doar 20 de ani, a fost dată dispărută în urmă cu 8 zile. IREAL unde a…
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Antrenorul de la FCSB pe care Gigi Becali ”s-a supărat” că a plecat: ”Am adus 6-7 milioane de euro. Nu-i venea să creadă”
Antrenorul de la FCSB pe care Gigi Becali ”s-a supărat” că a plecat: ”Am adus 6-7 milioane de euro. Nu-i…
Adelina Pestrițu, imagini incendiare pe internet! Cum și-a etalat trupul perfect fosta soția a lui Vârciu
Adelina Pestrițu, imagini incendiare pe internet! Cum și-a etalat trupul perfect fosta soția a lui Vârciu
💔💔💔BOMBĂ în showbizul românesc! Încă un divorț de răsunet! Cele două vedete s-au separat după un mariaj de 13 ani!
💔💔💔BOMBĂ în showbizul românesc! Încă un divorț de răsunet! Cele două vedete s-au separat după un mariaj de 13 ani!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Reacţia unui grup de turişti străini care vizitează Bucureştiul:
Reacţia unui grup de turişti străini care vizitează Bucureştiul: "Am auzit de Hagi. Şi Andrew Tate locuieşte aici"
Întâlnirile de GRADUL ZERO între Ceaușescu și extratereștrii
Întâlnirile de GRADUL ZERO între Ceaușescu și extratereștrii
Milionarul român care a avut o aventură cu soţia prietenului său, după ce a botezat copilul celor doi: Stăteam împreună tot timpul
Milionarul român care a avut o aventură cu soţia prietenului său, după ce a botezat copilul celor doi: Stăteam împreună…
Dragostea renaște între doi actori celebri! Au divorțat cu scandal, dar relația lor a devenit acum din nou sudată
Dragostea renaște între doi actori celebri! Au divorțat cu scandal, dar relația lor a devenit acum din nou sudată
Ora de vară 2025. NU se mai dă ceasul cu o oră înainte. Au renunțat complet la ora de vară
Ora de vară 2025. NU se mai dă ceasul cu o oră înainte. Au renunțat complet la ora de vară
Un fotbalist de 19 ani a murit chiar de ziua de naștere după ce s-a lovit la cap la un meci
Un fotbalist de 19 ani a murit chiar de ziua de naștere după ce s-a lovit la cap la un…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
Cât costă Dacia Duster III cu motor pe motorină, versiunea pe care România nu o primește?
Cât costă Dacia Duster III cu motor pe motorină, versiunea pe care România nu o primește?
Mircea Lucescu, gânduri înainte de meciul cu Bosnia. Ce mesaj are selecționerul pentru români
Mircea Lucescu, gânduri înainte de meciul cu Bosnia. Ce mesaj are selecționerul pentru români
×