Gigi Becali mai vrea să ia un atacant la FCSB! După victoria clară cu Universitatea Craiova, scor 4-1, patronul a anunțat că a pus ochii pe încă un vârf. Jucătorul dorit de patronul roș-albaștrilor este David Miculescu.
Cum s-a ajuns la această variantă? David Miculescu, fotbalist în vârstă de doar 20 de ani, ar fi fost propus la FCSB de Dinu Todoran, după ce tehnicianul a aflat de la un fost colaborator că vârful ar fi dispus să joace pentru roș-albaștri. Gigi Becali l-a urmărit și el pe Miculescu, iar acum speră să-l aducă în curtea echipei sale, entuziasmat și de victoria la scor de duminică.
În plus, Mihai Stoica a avut și el un cuvânt de spus, iar recent l-a comparat pe Miculescu cu Milinkovic-Savic, unul dintre cei mai buni jucători din Serie A.
După succesul în fața oltenilor, Gigi Becali n-a vrut să spună pe ce atacant a pus ochii.Ținta roș-albaștrilor este David Miculescu, așa cum a anunțat jurnalistul Emanuel Roșu.
Atacantul a fost integralist în primele două etape pentru UTA, iar în sezonul trecut a fost om de bază în Liga 1, așa că în scurt timp ar putea să ajungă chiar titular la FCSB, deși concurența e una serioasă.
„Am mai pus ochii pe un jucător, e atacant român. Nu-l ghiciți niciodată! Trebuie să cumpăr tot ce e bun, să fie la mine”, a anunțat Gigi Becali, la Digi Sport.
David Miculescu a debutat pentru UTA în Liga a 2-a, pe 24 septembrie 2017. Se întâmpla în deplasarea arădenilor la Satu Mare, cu Olimpia (scor 1-0 pentru gazde), sub comanda lui Cristian Todea, care îi înlocuise pe banca „roș-albă” pe Adi Mihalcea și Adi Falub.
Puștiul avea doar 16 ani și 4 luni și era al doilea cel mai tânăr debutant din istoria UTA-ei, după Amir Jorza.
„2001, unul dintre liderii generației, el și Cristian Dumitru, jucător interesant, fizic chiar interesant, genul Milinkovic-Savic. Probleme mari a avut în Liga 1, acum a început să joace mai bine. Dacă am vrea să-l achiziționăm de la UTA, ar vrea un milion UTA, cred eu”, spunea Mihai Stoica despre David Miculescu, într-o discuție cu fanii de la FCSB, pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER