El este noul „Bizon” din fotbalul românesc! L-a făcut uitat pe Harlem Gnohere și a marcat patru goluri în ultimele trei etape
Poli Iași a fost echipa salvată de golurile unui fotbalist în ultimele runde: Kevin Luckassen (27 de ani). Prestațiile sale au dat încredere echipe din Copu care a ieși din zona minată a clasamentului.
Cine i-a dat porecla Bizonul lui Kevin Luckassen
„Mai are contract acest sezon, cu opțiune pentru încă unul. Vreau să rămînă la noi, ne-a ajutat și ne va ajuta în continuare. Îi place Iașiul foarte mult, inclusiv mâncare româneaască. Plus că deja i-am dat porecla Bizonul. Dacă nu mai e Gnohere, a rămas. Și marchează la foc automat”, a declarat, pentru Prosport, Ciprian Paraschiv, președintele grupării din Copou.
Kevin Luckassen este cetățean olandez de origine ghaneză. S-a născut în orașul Eindhoven, la 27 iulie 1993. A început să joace fotbal pe maidan, până ce mama lui l-a dus la clubul Amstelveen Heemrad. A mai evoluat apoi la încă două grupări de fotbal juvenil, precum AVV Zeeburgia și AFC Amsterdam, până în 2009 când a ajuns la un club serios precum AZ Alkmaar. Nu a jucat însă pentru aceasta vreun meci oficial în campionat, ci doar unul în cupă.
Iașiul a devenit a 5-a sa escală, dincolo de Olanda natală
Adevăratul debut l-a făcut în prima ligă scoțiană, la Ross County, pentru care a jucat 14 partide în sezonul 2013-2014. Nordul Marii Britanii a fost prima escală a unei cariere globe-trotter, căci apoi a urmat clubul și țara: Cehia, Slovan Liberec, între 2014-2016, 36 jocuri, 7 goluri; Austria, SKN St.Pölten, în 2016-2017, 23 jocuri, 4 goluri; Anglia, Northampton Town, în 2018, 4 jocuri, 1 gol; India, Almere City, în 2018-2020, 26 jocuri, 2 goluri.
Iar România, prin CSMP Iași, a devenit a 5-a sa escală, dincolo de Olanda natală. Pentru echipa din Dealul Copoului a jucat până acum 9 partide și a marcat 4 goluri, toate acestea în ultimele 3 runde. Și deja i se spune „Bizonul”.
Gnohere, alt Bizon adus de Mircea Rednic
Primul „Bizon” din fotbalul românesc, Gnohéré, adus acum 5 ani tot de Mircea Rednic, a marcat în primul lui sezon 12 goluri în 31 de partide. Diferența este că francezul spre deosebire de olandez a avut atunci la dispoziție un întreg sezon. Dar ca să facem totuși o comparație, Gnohéré după primele sale 9 jocuri din Liga I marcase 5 goluri.
Are un frate mai mic cu doi ani de asemenea fotbalist, Derrick Luckassen, care însă este fundaș central. Acesta a jucat în actualul sezon la RSC Anderlecht, fiind acolo împrumutat de PSV Eindhoven.