El și Bănel au ÎNGROPAT Steaua pe Bernabeu! Portarul care a primit autogolul ISTORIC e din nou la modă. Unde va antrena

Nicolae Dică și Mirel Rădoi au preluat-o pe SCM Pitești, echipă din Liga 3 cu care vor încerca promovarea încă din acest sezon, iar unul dintre membrii staff-ului tehnic al celor doi steliști va fi un alt fost jucător din Ghencea, Cornel Cernea.

La conferința de presă în care a anunțat că este noul antrenor al formației din Pitești, Dică a anunțat și componența staff-ului său tehnic. „Antrenor cu portarii va fi fostul goalkeeper de la Steaua Cornel Cernea, iar antrenor secund Alin Popescu”, a declarat fostul antrenor secund al Stelei.

De numele lui Cornel Cernea se leagă una dintre fazele care au rămas în istoria fotbalului românesc. În sezonul 2006-2007, Cernea a fost în poarta Stelei în meciul de Liga Campionilor cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu, iar mingea trimisă în spate de Bănel Nicoliță l-a surprins ușor ieșit în lateral și a ajuns în poartă, oferind unul dintre cele mai spectaculoase autogoluri din istoria competiției. După ce a plecat de la Steaua în 2009, Cernea a mai apărat pentru Apulum Alba Iulia, Victoria Brănești și Unirea Urziceni, iar în 2012 și-a încheiat cariera de fotbalist la Farul.

În ultimii ani, noul antrenor cu portarii de la SCM Pitești a ocupat aceeași funcție la AFC Fortuna, Poiana Câmpina, ACS Poli Timișoara, Juventus București, Voința Snagov și, pentru puțin timp, la Astra Giurgiu, în mandatul lui Dorinel Munteanu pe banca giurgiuvenilor.

Publicat: 28 12. 2015, 17:35
Actualizat: 29 12. 2015, 01:23