Elek: „Sunt pregătit să intru cu Steaua!” FC Botoșani va juca joi în sferturile Cupei Ligii

Elek:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Robert Elek, ultima achiziție a FC Botoșani, spune că încă nu este sută la sută din punct de vedere fizic dar ar putea intra în meciul de mâine cu Steaua. El susține că transferul de la Poli Timișoara la FC Botoșani este un pas înainte în cariera sa și vrea să-l convingă cât mai repede pe Leo Grozavu că merită tricoul de titular.

„Este un pas mare făcut de mine. Chiar dacă și Timișoara este în prima ligă, diferența dintre cele două echipe este una uriașă. Atmosfera este una super și mă bucur că am ajuns la FC Botoșani. Stafful tehnic este unul profesionist și eu chiar am nevoie de acest lucru pentru că în vară nu am făcut cea mai bună pregătire și s-a văzut asta în primele etape ale campionatului. Vreau să mă pun cât mai repede la punct din punct de vedere fizic și să încerc să joc și să marchez cât mai mult. Eu sunt pregătit să intru și cu Steaua dar mister știe cel mai bine când să mă introducă”,a declarat Robert Elek.

Fulop: „Cred cu adevărat în calificare. A venit momentul să batem și noi Steaua”

Fotbaliștii botoșăneni sunt foarte motivați înaintea meciului de mâine, mai ales că până în momentul de față nu au reușit să obțină nicio victorie în fața Stelei. Istvan Fulop, golgheterul Ligii I cu cinci goluri, revine după o accidentare și spune că este pregătit sută la sută pentru a evolua contra Stelei.
„Este un meci foarte important pentru noi, sperăm să ne calificăm în semifinale. Putem intra în istorie, având în vedere că Botoșaniul nu a atins niciodată această fază, de a fi prezentă în semifinale unei competiții. Cred cu adevărat în calificare. Jucăm acasă, avem suporterii lângă noi și cred că a venit momentul să batem și noi Steaua. Nu ne apasă de seria neagră în fața lor ci ne motivează pentru că odată și odată tot va veni momentul victoriei. Sperăm ca această victorie să vină mâine. Când joci cu Steaua nu-ți trebuie nicio motivație suplimentară. Eu unul abia aștept acest meci”, a declarat Istvan Fulop.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×