Elev de 15 ani, reținut după ce a atacat cu un cuțit un fost fotbalist de Divizia A în sala de sport! Totul a pornit de la o discuție în contradictoriu | EXCLUSIV
Caz șocant într-un liceu din Bacău, unde victimă i-a căzut profesorul de sport Vasile Vamanu, un fost fotbalist al echipei FCM Bacău.
Elev de 15 ani, reținut după ce a atacat cu un cuțit pe Vasile Vamanu în sala de sport! Totul a pornit de la o discuție în contradictoriu
Polițiștii din urbea lui Bacovia au fost sesizați miercuri, prin apel la 112, de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care sse afla în incinta unei unităţi de învăţământ din oraș.
Acesta a intervenit pentru a aplana un conflict spontan între un elev și un cadru didactic, elevul având asupra sa un briceag.
Cazul s-a petrecut la LPS Bacău, în timpul unei ore de curs, iar profesorul respectiv, din sursele ProSport, este fostul fotbalist al echipei FCM Bacău din anii 80, Vasile Vamanu.
„Nu vă pot da detalii, îmi pare rău”, a declarat pentru ProSport Vasile Vamanu.
Polițiștii au stabilit faptul că un elev în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla în sala de sport, pe fondul unor discuții contradictorii cu profesorul, a scos din rucsac cuțitul cu care l-a amenințat pe profesor.
Liceanul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi amenințare.
Ce spune IȘJ Bacău?
Potrivit IȘJ Bacău, liceul unde a avut loc incidentul a început propria anchetă.
„Incidentul de la Liceul cu Program Sportiv Bacău a fost raportat imediat și la Inspectoratul Școlar Județean. Unitatea de învățământ a demarat deja propria anchetă, în paralel cu cercetarea pe care o face și Inspectoratul de Politie, căruia i-a fost solicitată intervenția de către școală.
Astăzi s-a întrunit și comisia de violență de la nivelul unității de învățământ respective, pentru a stabili exact măsurile ce se impun în acest caz, iar Inspectoratul Școlar monitorizează deja în detaliu toate aceste aspecte”, a transmis Inspectoratul Școlar.
Cine este Vasile Vamanu?
Născut: 24.04.1958 (Girov,NT)
Post: mijlocaș
Debut în Div.A: 04.09.77, ASA Tg.M. – SC Bacău 4-0
- 1975-76 Liceul de fotbal Bacău (juniori)
- 1975-76 SC Bacău (juniori)
- 1976-77 Letea Bacău (Div.C)
- 1977-78 SC Bacău 29/4
- 1978-79 SC Bacău 32/8
- 1979-80 SC Bacău 27/5
- 1980-81 SC Bacău 33/8
- 1981-82 SC Bacău 30/7
- 1982-83 SC Bacău 1/0
- 1985-86 Ceahlăul (Div.B)
- 1986-87 Ceahlăul (Div.B)
- 1986-87 Siretul Pașcani (Div.C)
Total: 152 jocuri, 32 goluri
În naționala U21
- Debut: 14.05.1978, URSS – România 1-0
- Total: 8 jocuri, 1 gol