Eliminarea cu Albania prevestește crizele care dospesc chiar în această clipă în fotbalul românesc. Despăgubirile în cazul dezafilierii Craiovei pot reprezenta lovitura decisivă
Gata, asta a fost, mai jos nu există. Ce poate fi mai rău decât să te bată Albania, după 70 de ani, tocmai la Europene, și să te trimită acasă?
Dacă sunteți nefericiți și vi se pare că s-a ajuns pe fundul prăpastiei, să știți că vi se pare. Pentru noi, doar Euro s-a terminat, nu și prăbușirea.
Citiți mai jos despre crizele din fotbalul românesc în desfășurare chiar acum, în acest moment, și care, după toate aparențele, converg spre un deznodământ chiar înainte de finalul mandatului pe care cuplul Burleanu-Bodescu îl încheie la șefia FRF în 2018. Așa cum veți vedea, aceste crize se întrepătrund, agravându-se și amplificându-se una pe alta.
Preliminariile Mondialelor 2018: șanse reduse de calificare
Până acum, Burleanu nu și-a asumat decât responsabilitatea de a-și decerna o primă de calificare la Euro de aproape 100.000 de euro. Complicitățile în care s-a băgat și stilul alunecos de a conduce agravează criza spre care ne îndreptăm. FOTO: Mediafax
În preliminariile Cupei Mondiale din 2018, care încep în această toamnă, România va juca în Grupa E, cu Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Câștigătoarea grupei se va califica direct la Mondiale, în timp ce echipa de pe locul 2 va juca baraj. Foarte probabil, România nu-l va mai avea în această campanie pe cel mai bun jucător, Lucian Sânmărtean, ajuns la 36 de ani. Posibil ca din lot să dispară și Răzvan Raț. Nici jocul de la Euro, nici lotul de fotbaliști pe care-l avem acum nu ne permit să sperăm justificat la o calificare. Chiar schimbarea selecționerului nu poate aduce un progres substanțial în lipsa unor jucători valoroși la națională. Cei mai buni fotbaliști pe care îi avem vin de la echipe de mâna a treia din Turcia și Bulgaria sau de liga secundă din Spania. Dimensiunea exactă a distanței care ne separă de fotbalul real este dată de Alibec. Vedeta supraponderală a Ligii 1, atacant care a pus la respect toți apărătorii din campionatul intern, s-a accidentat grav la picior în partida cu Albania, de la Euro, într-un duel umăr la umăr cu un adversar.
Campionatul intern – 2016/2017 devine prima ediție de Liga 1 cu o echipă în faliment
Paraleu în Liga 1, Alibec s-a doveditnepregătit pentru o bătălie atât de dură precum Euro. FOTO: Mediafax
În acest moment, sunt 14 echipe în Liga 1 și, teoretic, 22 în Liga 2, dar nici una, nici alta din competiții nu se știe dacă va termina în formulă completă sezonul. Un compromis făcut de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir în 2012 și amplificat de succesorii lor, Răzvan Burleanu și Gino Iorgulescu, a declanșat o criză care e pe cale să atingă apogeul în sezonul 2016/2017. FRF și LPF au permis cluburilor să nu-și plătească datoriile fără să suporte repercusiuni severe, provocând reacții necontrolate în lanț. Șefii cluburilor s-au dezlănțuit: toată competiția, de la primul până la ultimul eșalon, a devenit o farsă. Jucătorii, cu un sindicat slab și duplicitar, sunt principalele victime, prinși într-o formă de sclavie. Regula a devenit țeapa și înșelătoria, iar respectarea contractului – excepția. În sezonul următor de Liga 1 se va intra cu două echipe în insolvență (CFR și ASA), o a treia (Gaz Metan) e așteptată să intre și ea în insolvență iar a patra (Rapid) e în faliment de-a dreptul. Este neclar acum dacă ultima formație va reuși să intre în competiție și, chiar dacă o va face, nu se știe dacă o va și termina.
Aceeași situație volatilă, cu echipe în insolvență sau în faliment la tot pasul, cu jucători și furnizori neplătiți, cu datorii imense la stat, se găsește și în ligile celelalte.
Pe acest fundal dezastruos, mafia pariurilor a pătruns adânc în fotbalul românesc. FRF s-a ferit, la fel ca și LPF, să atingă altfel decât superficial fenomenul pariurilor. Molima e generalizată începând chiar de la juniori, care – potrivit unor președinți de cluburi – aproape că nu mai vorbesc despre altceva. Însăși noțiunea de competiție e viciată profund.
Drepturile TV – prea mulți bani pentru o competiție aproape moartă
În acest moment, există un contract de drepturi TV pentru Liga 1 care le dă cluburilor 27,5 milioane de euro pe an. Audiențele au scăzut însă tot mai mult, lipsa de valoare a competiției și dispariția marilor branduri fac acest trend descendent extrem de greu de oprit. 2016-2017 va fi al treilea din cei cinci ani de contract și rămâne de văzut cât vor mai fi dispuse televiziunile să plătească zeci de milioane pentru un spectacol slab, care nu se convertește în puncte de rating. Conducătorii de cluburi nu percep acest decalaj între ceea ce oferă și ceea ce primesc. Și, în orice caz, cei mai mulți dintre ei nici nu știu ce e de făcut.
Cupele europene – suntem în pericol să petrecem încă un sezon fără reprezentante în grupe
Astra și Steaua vor încerca să pătrundă în grupele Ligii Campionilor, Pandurii, Viitorul și Iași – în grupele Europa League. Motive multiple – adversarii posibili (despre Iași se știe deja că va întâlni Hajduk Split), valoarea foarte scăzută a loturilor, dezorganizarea din întrecerea internă – lasă loc de puține speranțe. Cum nici în acest sezon nu se profilează vreun tun la banii UEFA, e posibil ca investițiile în echipele deja ajunse pe buza prăpastiei să scadă și mai mult.
Dosarul dezafilierii Craiovei – potențiala lovitură decisivă
În primă instanță, judecătorii au hotărât că FRF, LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir trebuie să plătească în solidar circa 220 de milioane de euro despăgubiri pentru dezafilierea ilegală a Universității Craiova în 2011.
Dacă pierde și recursul cu Mititelu, LPF va fi nevoită să achite din drepturile TV despăgubiri uriașe. Pentru multe echipe, acest lucru ar însemna colapsul
Cei vizați au făcut recurs, dar surse judiciare consultate de ProSport au explicat că sunt rare cazurile în care o instanță superioară infirmă categoric prima soluție. Astfel de situații s-au mai văzut – de exemplu Dosarul Transferurilor -, dar sunt cu adevărat excepționale. În acest caz, Curtea de Apel poate, cel mai probabil, să reducă daunele, dar nu de o manieră radicală. Chiar și 100 de milioane de euro despăgubiri înseamnă o sumă devastatoare pentru fotbalul românesc. Dacă se va decide că FRF, LPF, Sandu și Dragomir sunt buni de plată, probabil că uriașa sumă va fi eșalonată pe 5-10 ani.
Grosul banilor vor fi achitați, fără dubii, de cele două instituții, pentru că Dragomir și Sandu, chiar executați silit, nu pot acoperi nici pe departe suma – ceea ce va însemna un dezastru absolut. E greu de spus de unde va face rost FRF de milioane de euro anual, timp de un deceniu, pentru a se achita de obligații.
În cazul LPF, lucrurile sunt de-a dreptul dezastruoase. Principala lichiditate o reprezintă drepturile TV, din care ar urma să fie îndestulat câștigătorul procesului, adică Adrian Mititelu. ProSport a discutat cu câțiva conducători de cluburi din Liga 1 care sunt pur și simplu înspăimântați de perspectiva aceasta. „Dacă ni se va diminua suma din drepturile TV chiar și cu 5 milioane, ca să nu spun cu 10, cele mai multe cluburi vor colapsa. În acest moment, în Liga 1 se trăiește la propriu din drepturile TV. Dacă se scad 5 milioane, va fi un dezastru. La 10 milioane putem vorbi de colaps generalizat. Chiar și Gigi Becali, lipsit de banii din cupele europene și cu o sumă redusă la jumătate din drepturile TV, va abandona Steaua. Nu știu cum ar continua fotbalul românesc în această situație”, a concluzionat unul dintre conducătorii de club din Liga 1 interogați de ProSport.
O soluție de avarie ar fi ca prima ligă să fie din nou redusă – poate la 10 echipe. Dar lucrurile ar deveni ridicole. În orice caz, Liga 2 este deja o glumă, iar în Liga 3 se joacă efectiv de plăcere sau pentru pariuri, pentru că salariile – și acelea, cel mai adesea pe hârtie – sunt simbolice.
Un verdict al Curții de Apel în cazul dezafilierii Craiovei poate veni înainte de finalul acestui sezon. Informațiile ProSport sunt că atât FRF, cât și LPF au încercat deja o negociere cu Adrian Mititelu, care s-a dovedit însă inflexibil.