Emeric Ienei a reacționat pentru ProSport, după ce Adrian Bumbescu, fostul său elev, l-a numit „nesimțit” pentru că ar fi întocmit un raport defavorabil fotbaliștilor Stelei, între care și Fane Iovan.
Din acel raport, scris înaintea unui amical cu Olanda, în 1988, reieșea că fundașii generației care a adus Cupa Campionilor în România erau bețivi.
Fostul selecționer al României a dat un răspuns tranșant acuzelor lui Bumbescu și l-a „urecheat” cu diplomație pe apărătorul de fier din anii ’80.
„Au trecut mulți ani de atunci, nu mai țin minte exact acel raport, dar dacă el există, probabil că așa a fost scris. Iovan și Bumbescu nu au fost atât de indisciplinați. S-a văzut după rezultate, au jucat în așa fel încât să nu se facă de râs. Am avut cu Bumbescu mai multe discuții la acea vreme, a sărit mai mult decât ceilalți din disciplină, dar nu într-un mod atât de grav. El a fost titular. M-am înțeles până la urmă cu el.
Eu nu am ținut cont niciodată, în mod exagerat, de lucruri precum indisciplina, pentru că erau foarte valoroși. Am avut noroc că în aceeași perioadă s-au născut mulți fotbaliști și antrenori de valoare, de aia au fost obținute performanțe. Meritul e al unei generații întregi.
Nu pot să zic că eram de acord cu ce făceau, dar nici nu îi țineam cu forța. Nu le-am permis eu să bea sau să le zic duceți-vă, mă, la spriț. Au fost momente când ei s-au dus, aveau și ei dreptul să meargă la un restaurant.
Dar mereu le-am transmis să aibă grijă unde, cât și cu cine o fac, iar după aceea să vină și să nu facă de rușine! Mai ales pentru meciurile din afară aveau nevoie de o putere psihică formidabilă, era altceva când jucam în deplasare. Dar asta au înțeles și nu s-au făcut de râs niciodată.
Ba, mai mult, au câștigat trofeele pe care niciodată o echipă din România nu le va mai câștiga. Noaptea nu au avut niciodată tupeul să lipsească sau să facă niște lucruri de indicisciplină ieșită din comun. În plus, niciodată nu au fost băuți sau afectați de spriț pe teren sau să nu intre pe gazon”, a declarat Emeric Ienei pentru ProSport.
E un nesimțit nea Imi dacă a făcut un asemenea raport despre noi. Cum vreți să reacționez după ce a scris așa ceva despre noi în raportul ăla, iar acum raportul este făcut public?! Nea Imi a fost omul care a cules laurii la Steaua, deși echipa a fost făcută de Halagian. Noi l-am făcut mare antrenor. Știți ce lucra el cu noi la Steaua? Făcea cu noi doar 5 + 2 și miuțe. Dacă alții nu au curajul să spună, lasă că o spun eu acum. La Sevilla era total depășit de situație, dar am avut toți noroc pentru că formam noi o echipă bună și a contat mult când a intrat și Puiu Iordănescu pe teren. Un rol important pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni l-a avut și Florin Halagian, dar nea Imi văd că nu vorbește și despre acest om„, a declarat Adrian Bumbescu despre Emeric Ienei, pentru ProSport.
E un nesimțit nea Imi dacă a făcut un asemenea raport despre noi. Cum vreți să reacționez după ce a scris așa ceva despre noi în raportul ăla, iar acum raportul este făcut public?!
Nea Imi a fost omul care a cules laurii la Steaua, deși echipa a fost făcută de Halagian. Noi l-am făcut mare antrenor. Știți ce lucra el cu noi la Steaua? Făcea cu noi doar 5 + 2 și miuțe.
Dacă alții nu au curajul să spună, lasă că o spun eu acum. La Sevilla era total depășit de situație, dar am avut toți noroc pentru că formam noi o echipă bună și a contat mult când a intrat și Puiu Iordănescu pe teren.
Un rol important pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni l-a avut și Florin Halagian, dar nea Imi văd că nu vorbește și despre acest om„, a declarat Adrian Bumbescu despre Emeric Ienei, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER