Emeric Ienei, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria din istoria României, împlinește astăzi 87 de ani.
Nea Imi, cum este cunoscut, Ienei a avut o copilărie marcată de drama tatălui său, plecat pe front.
„În timpul războiului, tatăl meu a fugit, ca să nu intre în armată în România. Am fugit în Ungaria cu toată familia. Eu aveam 4 ani. În 1941 ne-am stabilit în Lucenec, care se află acum în Slovacia. Tatăl meu s-a angajat la o fabrică din orăşel. Acolo am stat până s-a terminat războiul.
Problema era că tatăl meu, deşi fugise de armata română, a ajuns în cea maghiară. L-au luat acolo. A plecat şi n-am mai ştiut de el până în 1946. Luptase pe frontul din zona Germaniei, iar în Austria fusese luat prizonier de ruşi. A fost eliberat de englezi. A venit pe jos, cu trenul şi cu căruţa. Războiul se terminase, nu mai ştiam nimic de el. Ne-am trezit, într-o zi, cu el acasă. Eram în grădină, căţărat în cireş, şi a apărut un om. Mă uitam la el şi nu-l recunoşteam, aşa de slab era. Mi-am dat seama cine e numai după voce, când m-a strigat”, a povestit el, în 2014, într-un interviu pentru Adevărul.
Emeric Ienei a fost un mijlocaș bun, care a jucat la numai trei formații în cariera sa: Flamura Arad, Steaua și Kaiserispor (Turcia). El a strâns și 12 selecții la națională, jucând pentru România la JO de la Tokyo 1964.
Cea mai mare perioadă a petrecut-o la Steaua, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Evident, performanța numrăul 1 a carierei sale este câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986. Ienei s-a întors însă de la Sevilla fără medalie.
„Pentru că s-au repezit jucătorii, după ei s-au repezit şi maseurii şi mie nu mi-a mai rămas medalie. Nu puteam să iau de la maseur. Am zis: «Nu-i nimic!». Când s-au împlinit 20 de ani, Pro Sport a făcut un gest extraordinar! M-au invitat, au cerut medalia lui Balint, au făcut o copie şi mi-au dat-o mie. Le mulţumesc din suflet, foarte frumos”, a rememorat, Ienei pentru sursa citată.
El a povestit și ce i-a spus Nicolae Ceaușescu, după finala câștigată contra Barcelonei.
„Meciul s-a câştigat pe 7 mai, şi pe 12 mai am fost invitaţi la Palatul Regal, unde erau toţi miniştrii şi Ceauşescu, ca să ne premieze. Ne-a dat o diplomă de Erou al muncii socialiste sau cam aşa ceva, o am pe acasă, şi pe urmă s-au deschis nişte sticle de şampanie. Şi Ceauşescu zice: «Tovarăşul Ienei, felicitări, şi la anul să câştigaţi campionatul României, Cupa României şi Cupa Campionilor». Eu am zis: «O să încercăm». Zice: «Dar, am să-ţi fac o observaţie». «Spuneţi-mi, vă rog». «De ce a trebuit să-i bateţi în 120 de minute şi nu i-aţi bătut în 90 de minute, că era mai economic?»“, a rememorat Emeric Ienei.
N-a fost singura ciocnire a fostului antrenor cu dictatorul României socialiste.
„M-am mai întâlnit când eram jucător, tot la Steaua. Eram în cantonament la Săftica, iar el a trecut pe acolo şi a intrat şi la noi să ne vadă. Am fost prezentaţi toţi şi aveam în echipă pe unul puţin bâlbâit. Ştiţi că şi Ceauşescu a fost bâlbâit. Când a ajuns în faţa lui a spus: «Ăăăă, lo-co-te-nent».
S-a uitat aşa Ceauşescu şi a plecat imediat. Ăla era locotenent, avea şi emoţii. Apoi, am avut un dialog cu el, când eram antrenor și făcusem un meci egal acasă cu Iaşi, dar noi eram deja campioni. Ne-a chemat, zice: «Cum a fost meciul?». «A fost bine, puteam să câştigăm, dar puteam să şi pierdem». Piţurcă ratase un 11 metri, a tras în bară. Şi el zice: «Da, domnu’ Ienei, l-aţi învăţat pe Piţurcă să dea în bară». Şi atunci eu am zâmbit şi i-am spus: «N-aveţi altceva de făcut decât să ne daţi afară şi pe mine şi pe Iordănescu». «Nu ţi-e ruşine?», mi-a zis. M-a beştelit rău de tot.
Pe urmă, ministrul Olteanu, cu care aveam o relaţie foarte bună, m-a chemat şi mi-a zis: «Nu te mai lua în gură cu el». Odată am jucat la Bacău şi am pierdut cu 3-2 după ce am condus cu 2-0, iar Balint a ratat un 11 metri. Ne-am dus şi ne-am întors cu avion de la Armată, iar a doua zi ne-a chemat pe toţi, antrenori, secretarul de partid, şeful clubului şi Ion Alecsandrescu, care era directorul echipei. Şi zice: «Ce mi-aţi făcut! Mai bine cădea avionul cu voi, să nu vă mai văd!». Eram cinci şi zice: «Pe voi doi vă trimit la mină, pe voi doi la irigaţii, iar pe tine, Alecsandrescule, te bag în…», a mai povestit Emeric Ienei.
Emeric Ienei împlinește astăzi 87 de ani și locuiește la Oradea, acolo unde s-a stabilit de ani mulți.
Ienei este general de brigadă în rezervă și nu duce grija zilei de mâine. El are însă mari probleme cu picioarele și abia se mai poate deplasa, folosind uneori cârjele sau un cadru.
Aceasta este a treia aniversare fără soția sa, Ileana, care a murit pe 25 august 2021, la vârsta de 75 de ani.
Ileana Gyulai-Drîmbă-Ienei (74 de ani) a fost scrimeră română, dublu laureată cu bronz la Mexico 1968 și München 1972. În 1969, în Cuba, a devenit campioană mondială cu echipa de floretă a României și vicecampioană mondială la individual.
Înainte, a fost căsătorit cu actrița Vasilica Tastaman, cu care are doi copii: Călin Ienei și o fată, Cristina Ienei. Vasilica Tastaman, căsătorită ulterior cu Dan Tufaru, a decedat în 2003.
Chiar dacă și-a pierdut soția, Ienei spune că nu se simte singur și că primește multe telefoane, mai ales de la foștii săi jucători de la Steaua, pe care îi consideră ca și copiii săi.
CV Emeric Ienei – antrenor ● Steaua (1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994, 1998-1999) ● FC Bihor Oradea (1978-1979) ● CS Târgoviște (1981-1982) ● Videoton Fehervar (1993) ● Panionios (1995-1996) ● Universitatea Craiova (1996) ● Echipa naţională a României (1986-1990, 2000) ● Echipa naţională a Ungariei (1992-1993) CV Emeric Ienei – jucător (mijlocaş defensiv) A jucat la: Flamura Roșie Arad (1955-1956), Steaua (1957-1969), Kayserispor – Turcia (1969-1971) debut în Divizia A (Liga I): 6 martie 1955, Locomotiva Timişoara – Flamura Roşie Arad 2-2 ultimul meci în Divizia A (Liga 1): 25 mai 1969 – Steaua – Jiul Petroșani 3-1 – 275 de meciuri şi 9 goluri marcate în România – 3 titluri şi 4 Cupe ale României cu CCA/Steaua
CV Emeric Ienei – antrenor
● Steaua (1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994, 1998-1999)
● FC Bihor Oradea (1978-1979)
● CS Târgoviște (1981-1982)
● Videoton Fehervar (1993)
● Panionios (1995-1996)
● Universitatea Craiova (1996)
● Echipa naţională a României (1986-1990, 2000)
● Echipa naţională a Ungariei (1992-1993)
CV Emeric Ienei – jucător (mijlocaş defensiv)
A jucat la: Flamura Roșie Arad (1955-1956), Steaua (1957-1969), Kayserispor – Turcia (1969-1971) debut în Divizia A (Liga I): 6 martie 1955, Locomotiva Timişoara – Flamura Roşie Arad 2-2 ultimul meci în Divizia A (Liga 1): 25 mai 1969 – Steaua – Jiul Petroșani 3-1
– 275 de meciuri şi 9 goluri marcate în România
– 3 titluri şi 4 Cupe ale României cu CCA/Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER