Emil Săndoi nu și-a putut ascunde mulțumirea după victoria cu Sepsi, prima obținută de Chindia în duelurile dintre cele două echipe. Antrenorul și-a felicitat jucătorii, după un meci în care gazdele și-au creat puține ocazii. Săndoi este la al doilea succes consecutiv în campionat, după victoria cu Universitatea Craiova, din etapa trecută.
Chindia câștigă pe terenul celor de la Sepsi, 1-0, iar dâmbovițenii se apropie la un singur punct de locurile de play-off. De partea cealaltă, Sepsi este la primul eșec după nouă meciuri în Liga 1.
Leo Grozavu a luat foc după partidă și a catalogat rezultatul ca o mare rușine pentru el și echipa lui.
„A fost o victorie muncită. Jocul nu a fost spectaculos. Dacă stau bine să mă gândesc, Sepsi a avut în prima repriză o singură ocazie, la un șut centrare în fața porții. Apoi am avut și noi o ocazie, când puteam face 2-0 prin Neicuțescu, dar el a ajuns prea târziu la minge.
În rest, oportunități pentru Sepsi prin acel joc de angajament, de mingi lungi, având în vedere că au o serie de jucători cu talie și buni la cap.
Dar eu cred că am absorbit bine presiunea lor, fără faze foarte dificile pentru noi. Nu știu dacă victoria e meritată sau nu, dar am știut să speculăm zonele vulnerabile ale adversarilor. Am stat bine defensiv, chiar și când adversarul a schimbat sistemul. Sunt trei puncte deosebit de importante.
Ne dorim din nou punct sau puncte cu Astra. Vrem rezultate pozitive, asta trebuie să ne propunem. Am avut o serie bună, dar apoi a urmat una negativă. Însă trebuie să subliniez că în două meciuri grele, cu Craiova și Sepsi, am luat șase puncte. Nu pot decât să-mi felicit jucătorii”, a declarat tehnicianul Chindiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER