Emil Săndoi, după primul eșec al Chindiei în play-out: „Așa goluri ciudate nu am văzut de când sunt!”

Milan Kocic si Emil Sandoi in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si Viitorul Constanta, contand pentru Play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Gloria din Buzau, vineri 14 mai 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Emil Săndoi, antrenorul Chindiei Târgoviște, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, chiar dacă aceștia au pierdut meciul cu Viitorul, scor 0-2. 

Chindia Târgoviște și FC Viitorul s-au întâlnit în cadrul etapei a opta din play-out-ul Ligii 1, iar constănțenii s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Aurelian Chițu, în minutul 55, respectiv Jo Santos, în minutul 84.

La finalul partidei, antrenorul dâmbovițenilor s-a arătat surprins de golurile încasate de către jucătorii din subordine și a dat de înțeles că echipa sa ar fi meritat să câștige această întâlnire.

Emil Săndoi, după Chindia Târgoviște – FC Viitorul 0-2

Pentru Chindia Târgoviște urmează meciul din deplasare cu Dinamo, programat pe 19 mai, de la ora 18:30, în cadrul ultimei etape din play-out-ul Ligii 1.

„Am primit două goluri încredibile. Așa goluri ciudate nu am văzut de când sunt! De asta sunt puțin supărat, dar în rest băieții au făcut o partidă bună. Cred că am avut vreo 5-6 ocazii de a marca, Viitorul cred că a avut vreo trei situații. Ăsta este fotbalul, îmi pare rău pentru efortul pe care l-au depus băieții. I-am felicitat în vestiar. Din păcate, rezultatul este ăsta. Nu avem ce să facem.

A fost un program infernal și mă bucur că nu am ieșit cu accidentări. Am avut multe ocazii astăzi și cred că numai întâmplarea și ghinionul au făcut să nu înscriem. Deocamdată mi-e greu să spun ce voi face până la meciul cu Dinamo. Vom pune în balanță avantaje și dezavantaje și vom lua decizia cea mai bună pentru echipă, a spus Emil Săndoi, la flash-interviurile de după meci.

Întrebat despre decizia ca suporterii să revină pe stadioane, în proporție de 25% din capacitatea arenelor, Emil Săndoi a aplaudat această hotărâre: „Fotbalul avea nevoie de spectatori și în același timp și spectatorii aveau nevoie de fotbal pe viu. Cred că toată lumea s-a săturat, de atâta timp, să nu poți să participi la evenimente sportive. Deci cred că e o decizie benefică”.

„Din păcate, ne-am propus să nu pierdem niciun meci în acest play-out. Asta este, mai avem un meci și trebuie să îl câștigăm. Cred că egalul era echitabil în această seară. Am nimerit și eu bara, au mai fost și alte ocazii. Asta este, mergem mai departe acum. Este puțină oboseală, este și normal, pentru că suntem pe final de sezon. Va fi un meci dificil, Dinamo are o echipă bună care în ultimul timp a jucat foarte bine și o să mergem acolo să câștigăm” – Daniel Popa, atacant Chindia

Publicat: 14 05. 2021, 22:54
Actualizat: 14 05. 2021, 23:00