Decizia lui Toni Petrea a surprins pe toată lumea. Ionuț Panțîru a fost lăsat pe bancă la meciul cu FC Botoșani, iar în locul lui a intrat Marius Briceag, un jucător de care patronul Gigi Becali este decis să scape. După 4 zile s-a lămurit misterul. Senatorul postului de fundaș stânga a avut probleme medicale înaintea partidei.
Ionuț Panțîru trebuia să fie titular în partida FCSB – FC Botoșani. Antrenorul Toni Petrea s-a răzgândit după ultimul antrenament al echipei. În respectiva ședință de pregătire, Ionuț Panțîru a acuzat amețeli și probleme cu vederea, scrie Fanatik. Antrenorul a decis să nu riște și i-a oferit posibilitatea lui Marius Briceag să prindă un tricou de titular. Fundașul, transferat în această vară, a dezamăgit din nou, iar la pauză a intrat Ionuț Panțîru, fotbalist transferat de la Poli Iași pentru 400.000 de euro în vara anului 2019.
FCSB nu a avut nicio emoție în confruntarea cu FC Botoșani și a câștigat cu 4-1. Florin Tănase și Dennis Man au marcat câte două goluri înainte să ajungă la convocarea lui Mirel Rădoi.
FCSB caută în aceste zile un concurent pentru Ionuț Panțîru. Marius Briceag se află pe lista neagră a patronului Gigi Becali și sursele ProSport susțin că jucătorul va pleca în această iarnă. Marius Briceag a jucat doar 5 partide și l-a dezamăgit pe finanțatorul echipei care era convins că a dat lovitura cu fundașul adus gratis de la Craiova.
„L-am luat pe Briceag. Dacă era gratis. Am zis că îmi trebuie neapărat fundaş central. Eu nu mai iau jucători străini. Mai am unul (n.r. – Soiledis), pe cine mai am?
Străini eu jucători nu mai iau. Nu mai iau deloc, deloc, deloc. Dacă era gratis, am zis să-l iau şi gata. Şi o să mai avem un fundaş central tot român.”, a declarat Becali, la ProX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER