Entuziasmat de victoria cu Craiova, dar realist: „E greu, se poate termina totul”. Reacția sinceră a lui Dennis Man, după meciul din Bănie
Dennis Man a adus liniștea pentru FCSB la Craiova și la finalul meciului s-a declarat mulțumit de victorie. Oltenii formează o echipă redutabilă în play-off, iar victoria echipei sale ar putea fi una extrem de importantă în economia ultimelor două etape. „A fost un meci foarte greu, cu încărcătură. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm și să plecăm cu cele trei puncte. Ne menținem în lupta pentru titlu. Am avut două ocazii pe care nu le-am tratat cum a trebuit, dar mă bucur că în cele din urmă am reușit să înscriu„.
Man și colegii săi se vor uita la meciul CFR-ului de luni și speră ca Astra Giurgiu să facă surpriza. „Se poate întâmpla orice. Important e că noi am câștigat azi, punem presiune pe ei. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla mâine și o luăm de la capăt. Eu cred că Astra va juca serios, pentru că e orgoliul lor în joc”, a declarat mijlocașul pentru DigiSport. Man e conștient că FCSB este obligată să câștige toate meciurile până la final pentru a lua campionatul. „E presiune, e greu, pentru că dacă pierzi sau faci un egal se termină totul„.
FCSB s-a impus cu 2-0 pe terenul Craiovei și lupta la titlu rămâne deschisă în Liga 1 Betano. Deschiderea de scor s-a produs în minutul 35, după ce Florin Tănase a transformat în gol o lovitură de pedeapsă obținută de Florinel Coman. A doua reușită a venit în ultimele secvențe ale meciului, în minutul 90+5, când Dennis Man a marcat după o pasă a lui Mihai Roman.
Succesul o plasează pe FCSB la două puncte în spatele lui CFR Cluj, dar ardelenii nu au disputat meciul din această etapă. Partida lor este programată luni, împotriva Astrei Giurgiu. Pentru a mai spera la titlu, FCSB trebuie să câștige ultimele două etape din play-off, iar CFR să ia cel mult 3 puncte.