Eric de Oliveira (35 de ani) este gata să revină pe terenul de fotbal. Brazilianul s-a despărțit la finalul anului trecut de FC Voluntari din cauza unor probleme de sănătate, iar acum este aproape să semneze un contract cu Gaz Metan Mediaș.
Eric de Oliveira va avea ocazia să își mai adauge câteva goluri în dreptul celor marcate până acum în Liga 1. Brazilianul a devenit cel mai bun marcator străin din România în februarie 2020, atunci când l-a depășit pe Wesley Lopes.
Mijlocașul ofensiv este aproape să bat palma cu Gaz Metan Mediaș, unde ar putea lucra iar cu Mihai Teja. Acesta a debutat pe banca ardelenilor cu o remiză, 1-1, cu Hermannstadt.
Pauza s-a încheiat pentru Eric de Oliveira. Brazilianul s-a despărțit în finalul anului trecut de FC Voluntari, acceptând să renunțe și la restanțe salariale. După asta, mijlocașul s-a operat pentru a i se extirpa un hematon la nivelul gambei și a urmat o perioadă de recuperare.
În acest timp s-a întors la Mediaș unde a avut mai multe runde de discuții cu oficialii lui Gaz Metan. Noul antrenor, Mihai Teja, care l-a antrenat și la FC Voluntari, i-a cerut și el să se întoarcă la Gaz Metan, iar cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1 va semna în această săptămână un contract pe doi ani.
Ar putea fi ultimul contract pentru fotbalistul de 35 de ani, care se întoarce la echipa la care a debutat în Romaânia.
Eric de Oliveira, cel mai bun marcator străin din România
Eric a marcat golul cu numărul 65 pe prima scenă a fotbalului românesc în partida cu FC Hermannstadt, din luna februarie a anului trecut.
Brazilianul a plecat de la Voluntari după un an de zile, în care a bifat 17 prezențe și două goluri.
„Am reziliat cu Voluntari! Am încercat să revin, mi-au amorțit ambele picioare de la varice și mi s-a spus să mă operez. O metodă simplă, cu aburi. Trebuia să revin la finalul lunii februarie, era un timp până îmi intram în formă.
Și cei de la Voluntari au avut probleme cu banii, poate și din cauza asta. Salariile întârzie și aici. Problema e că aveam un contract puțin mai mare și vor probabil pe cineva cu mai multă calitate.
Finalul carierei e când vreau eu să mă las. Vreau să încep antrenamentele, am multora le dat peste nas. Mai am o consultație, la o clinică din Cluj-Napoca. Discut cu trei echipe din România din Liga 1 și Liga 2, nu vreau să plec în străinătate. Gaz Metan este una dintre opțiuni, în curând o să aflați și voi echipa. O să mai dau câteva goluri până mă las”, a spus Eric de Oliveira.
7 meciuri a bifat Eric De Oliveira pentru FC Voluntari în actuala ediție a Ligii 1. 250 de mii de euro este cota de piață a lui Eric, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. 2 trofee a cucerit Eric în România: Cupa și Supercupa, ambele cu FC Viitorul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER