Eric De Oliveira, atacantul în vârstă de 35 de ani al lui FC Voluntari, a anunțat că s-a operat de varice și că nu va mai juca fotbal anul acesta.
Fotbalistul brazilian s-a operat la scurt timp după ce a scăpat de COVID-19. Eric De Oliveira a apelat la o metodă nouă, cu aburi, pentru a îndepărta varicele.
Intervenția a avut loc la o clinică din Cluj și îl va ține departe de terenul de fotbal timp de șase săptămâni.
„S-a terminat anul pentru mine. Am făcut o operație de varice foarte reușită și acum trebuie să mă recuperez. După șase săptămâni, mă apuc de treabă. O să revin mai bun și puternic!”, a scris Eric De Oliveira, pe Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Eric de Oliveira (@oliver27rj)
A post shared by Eric de Oliveira (@oliver27rj)
În urmă cu o lună, Eric De Oliveira a vorbit despre problema rasismului în România și a povestit prin ce a trecut, dar și cum a abordat situațiile în care a fost pus din cauza culorii pielii sale.
„Am avut multe probleme, dar niciodată n-am zis. Eu în România am învățat o chestie. Când am ajuns aici m-am făcut că nu aud, că nu văd și nu vorbesc. Am mers doar înainte! Și d-aia sunt cine sunt. Nu m-am oprit să mă bat, să mă cert, eu am mers înainte. Când m-am uitat în spatele meu nu era nimeni. Am trecut prin multe momente penibile, dar mă făceam că râd și că nu înțeleg”, a spus Eric, pentru GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER