Eric de Oliveira, spre Gaz Metan Mediaș? Care e singura piedică pentru parafarea transferului

Eric de Oliveira, fostul mijlocaș de la FC Voluntari, este gata de o nouă provocare, la 35 de ani. Brazilianul plecat zilele trecute de la formația ilfoveană este în negocieri avansate cu un club la care a mai evoluat, Gaz Metan Mediaș.

Dacă va semna cu Gaz Metan, Eric nu poate fi folosit până la finalul lunii februarie cel mai devreme. Din cauza unor probleme medicale, cu varicele, el nu va putea să îşi ajute echipa, informează Look Sport.

Jucătorul brazilian, în vârstă de 35 de ani, a devenit cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1 chiar la FC Voluntari. Eric a marcat golul cu numărul 65 pe prima scenă a fotbalului românesc în partida cu FC Hermannstadt, din luna februarie a anului trecut.

Eric de Oliveira, spre Gaz Metan Mediaș? Singurul impediment este că deocamdată e accidentat

FC Voluntari s-a despărțit de cel mai bun marcator străin din Liga 1. Brazilianul pleacă de la echipa ilfoveană după un an de zile, după 17 prezențe și două goluri.

„Am reziliat cu Voluntari! Am încercat să revin, mi-au amorțit ambele picioare de la varice și mi s-a spus să mă operez. O metodă simplă, cu aburi. Trebuia să revin la finalul lunii februarie, era un timp până îmi intram în formă. Și cei de la Voluntari au avut probleme cu banii, poate și din cauza asta. Salariile întârzie și aici. Problema e că aveam un contract puțin mai mare și vor probabil pe cineva cu mai multă calitate.

Finalul carierei e când vreau eu să mă las. Vreau să încep antrenamentele, am multora le dat peste nas. Mai am o consultație, la o clinică din Cluj-Napoca. Discut cu trei echipe din România din Liga 1 și Liga 2, nu vreau să plec în străinătate. Gaz Metan este una dintre opțiuni, în curând o să aflați și voi echipa. O să mai dau câteva goluri până mă las”, a spus Eric de Oliveira.

Publicat: 12 01. 2021, 07:28
Actualizat: 12 01. 2021, 08:35