Eric, fanul lui Dinamo: „Îmi doresc din suflet să nu retrogradeze! Am fost căutat de ei”

Dinamo are un fan special în lupta pentru evitarea retrogradării! Brazilianul Eric nu concepe să-i vadă pe „câini” în Liga 2.

Eric a recunoscut că a fost aproape în mai multe rânduri să ajungă în „Ștefan cel Mare” și le ține pumnii dinamoviștilor, care au o misiune grea în tentativa de a rămâne în Liga 1. Dusan Uhrin (53 de ani) este ultima șansă de scăpare a lui Dinamo. Acesta a fost readus în Ștefan cel Mare de managementul DDB și are obiectiv salvarea de la retrogradare. Dacă va reuși să mențină echipa în Liga 1, Dusan trebuie  să construiască o nouă echipă care să nu mai aibă probleme și să ajungă în play-off, acolo unde este și Academica Clinceni.

Duelul dintre Dinamo și UTA este Live Video Online pe prosport.ro.

Eric a fost aproape de Dinamo: „Am fost căutat de ei și îmi doresc din suflet să nu retrogradeze”

„Îmi doresc din suflet să nu retrogradeze Dinamo. Ar fi mare păcat, atunci când reluăm cu suporteri Liga 1, să nu fie cei de la Dinamo. Am fost căutat de ei, inclusiv în vară, dar nu a fost să fie”, a dezvăluit Eric, la Look Sport.

Eric a fost dorit și de Dinamo, dar a preferat să rămână la Mediaș, acolo unde își are domiciliul, dar și afacerile.

„Noi ne-am gândit împreună cu staff-ul tehnic la Eric, rămâne de văzut în ce condiție fizică este. Avem nevoie de jucători care să reziste bine la condițiile care vor urma. A avut ceva probleme la Voluntari, rămâne de văzut dacă o să ajungem la un acord cu el. N-ar fi rău puțin jogo bonito la Dinamo. Am avea nevoie de serviciile lui”, spunea Marius Nicolae, managerul lui Dinamo, la sfârșitul lui ianuarie.

Publicat: 20 04. 2021, 21:42
Actualizat: 20 04. 2021, 21:42