Eric n-are de gând să se retragă la 35 de ani: „Mi-au amorțit picioarele, dar acum discut cu trei echipe!”
Eric s-a despărțit de Voluntari după problemele medicale pe care le-a avut fotbalistul ajuns la 35 de ani. Îndepărtat de ilfoveni, brazilianul nici nu se gândește să se retragă.
Gaz Metan l-ar vrea din nou pe Eric, însă jucătorul susține că mai are încă două oferte din România, chiar dacă nu va putea juca încă o lună și jumătate, după ce tocmai s-a operat.
FC Voluntari are parte de o iarnă agitată. După plecarea lui Mihai Teja, ilfovenii l-au numit pe Bogdan Andone la cârma echipei, care s-a despărțit în pauza competițională și de Adi Popa și Pablo de Lucas. Jucătorul brazilian, în vârstă de 35 de ani, a devenit cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1 chiar la FC Voluntari. Eric a marcat golul cu numărul 65 pe prima scenă a fotbalului românesc în partida cu FC Hermannstadt, din luna februarie a anului trecut.
Eric are planuri mari la 35 de ani și anunță: „Discut cu trei echipe din România!”
„Am reziliat cu Voluntari! Am încercat să revin, mi-au amorțit ambele picioare de la varice și mi s-a spus să mă operez. O metodă simplă, cu aburi. Trebuia să revin la finalul lunii februarie, era un timp până îmi intram în formă. Și cei de la Voluntari au avut probleme cu banii, poate și din cauza asta. Salariile întârzie și aici. Problema e că aveam un contract puțin mai mare și vor probabil pe cineva cu mai multă calitate.
Finalul carierei e când vreau eu să mă las. Vreau să încep antrenamentele, am multora le dat peste nas. Mai am o consultație, la o clinică din Cluj-Napoca. Discut cu trei echipe din România din Liga 1 și Liga 2, nu vreau să plec în străinătate. Gaz Metan este una dintre opțiuni, în curând o să aflați și voi echipa. O să mai dau câteva goluri până mă las”, a spus Eric de Oliveira, la Digi Sport.