Eric și Wesley, ironizați de primul străin important din fotbalul românesc: „Nu știu dacă ei au câștigat trofee”

Eric De Oliveira l-a egalat, luni, pe Wesley Lopes în topul celor mai buni marcatori străini din prima ligă a României, iar Sulejman Demollari (55 de ani), primul golgheter străin din fotbalul nostru, a reacționat cu privire la acest aspect.

Demollari l-a felicitat pe Eric, dar a subliniat faptul că mai importante sunt trofeele obținute alături de echipa de club și nu golurile înscrise. Albanezul a câștigat titlul alături de Dinamo în sezonul 1991/1992, când a fost golgheterul echipei bucureștene. În total, Demollari are 36 de goluri înscrise în prima ligă a României.

„Îmi pare bine, dar nu știu dacă acest jucător a câștigat trofee. Eu am câștigat titluri, am câștigat campionatul. Spun așa, în glumă, trofeele au fost mai importante decât golurile, normal, dar când faci și goluri, câștigi și campionatul, e foarte frumos”, a spus Demollari, pentru DigiSport.

Eric De Oliveira are două trofee obținute în fotbalul românesc, ambele în 2019, Cupa și Supercupa României, alături de FC Viitorul. În schimb, Wesley nu a câștigat niciun trofeu la FC Vaslui.

Eric mai are nevoie de un singur gol pentru a-l depăși pe Wesley în topul marcatorilor străini din Liga I. Fotbalistul de la FC Viitorul are 64 de goluri.

 

Publicat: 17 08. 2019, 19:40
Actualizat: 17 08. 2019, 19:41