Eroi deveniți mincinoși, blatiști deveniți oameni cinstiți!** Blatul pe care l-au demascat s-a întors împotriva lor: intervențiile politice în stil securist le-au închis gura

Jucătorii de atunci ai Drobetei, Emilian Hulubei, Alin Artimon și Radu Ciobanu, au povestit pentru ProSport cum au ajuns să vorbească în fața Comisiei de Disciplină a FRF despre blaturi

10 fotbaliști de la Severin au fost suspendați după ce și-au schimbat declarațiile la presiunea conducătorilor echipei

Pe șoseaua de lângă Dunăre, la 20 de kilometri de Turnu Severin dinspre Orșova, fețele celor 17  bărbați sunt luminate doar de farurile mașinilor care trec tot mai rar pe lângă ei. Merg în șir indian și habar nu au unde pun următorul pas.

Cum nu vedeam pe unde mergem, trei dintre băieți au căzut într-o râpă. Bine că au picat pe nisip, că altfel nu era deloc bine pentru ei
Emilian Hulubei, ex-jucător FC Drobeta

Înjurături și mizerie    
E aprilie 2000 și mai sunt doar trei ani până la cel mai mare blat făcut vreodată la noi: momentul zero în fotbal. Bărbații care scapă câte o înjurătură la fiecare pas înseamnă cam tot lotul divizionarei secunde FC Drobeta. Jucătorii au plecat din cantonamentul de la Gura Văii în seara de dinaintea meciului cu Chimica Târnăveni, unul pe care conducerea clubului voia să îl piardă pentru a-i ajuta pe adversari să evite retrogradarea. Contextul era favorabil unui aranjament: în etapa a 29-a, FC Drobeta stătea liniștită în partea superioară a clasamentului, în timp ce Chimica se lupta cu Poli Timișoara, echipă deținută atunci de Claudio Zambon, pentru ultimul loc ce asigura rămânerea pentru încă un an în Divizia B.
La Gura Văii a mai rămas un singur fotbalist, unul dintre veteranii lotului care n-a vrut să-și complice existența: Oprița. Aranjamentul a ieșit, până la urmă, și fără contribuția fugarilor, dar nimeni nu a putut să anticipeze consecințele. Cei 17 jucători plecați în mijlocul nopții din cantonament aveau să devină, în scurt timp, primii din România care să se ridice împotriva blaturilor.
 
„Hai să jucăm pe bune!”
Întâi meciul și întâmplările de dinaintea lui.
Săptămâna fotbaliștilor a început cu o rugăminte din partea conducerii. Oamenii cu putere de decizie erau patronul Costel Bâlbă, un afacerist local conectat politic, și Dumitru Păunoiu, președintele echipei. „Băi, băieți, avem meci cu Târnăveni sâmbătă. Hai să-i ajutăm și pe ei să nu pice, că noi oricum nu avem bani să promovăm”, a fost mesajul scurt al celor doi. Jucătorii n-au refuzat propunerea. Au mărit miza, ca la poker: „Bun, dar vrem primă dublă, ca pentru un meci din deplasare”. Răspunsul a venit cu jumătate de gură: „Haideți că vorbim zilele astea și vedem cum facem”. Discuțiile sunt povestite în amănunt de Emilian Hulubei, jucător al mehedințenilor de atunci, acum vicepreședinte AFAN. „Până să primim un răspuns din partea ăstora din conducere, noi ne-am întâlnit în oraș și am vorbit să jucăm pe bune meciul”, continuă el. O întrebare rămâne fără răspuns și după 13 ani: dacă jucătorii ar fi primit, pe loc, bonusul dorit, oare ce s-ar fi întâmplat?

Izolați de cârtițe
„Vestiarul era unul unit, eram prieteni mai toți”, spune mândru Hulubei. O iluzie care rezistă și acum e tot o iluzie. Informațiile au ajuns rapid în birouri și așa echipa s-a trezit exilată la 20 de kilometri de oraș. „Noi, de regulă, făceam cantonamentul la hotelul Traian, din Severin. Însă după antrenamentul de vineri ni s-a spus că mergem la Gura Văii, să dormim acolo. N-am zis nimic, ne-am urcat în autocare și am plecat. Nu înainte de a le spune oamenilor de la club să trimită pe cineva din conducere să discute cu noi”. Tensiunea începuse să se instaleze, iar izolarea echipei părea cel mai indicat lucru pentru conducători. „Până la urmă, nimeni nu a venit să vorbească cu noi. Așa că ne-am luat gențile și am plecat spre Severin”, continuă Emilian Hulubei, care atunci avea doar 21 de ani. Pe drum, după aproape un kilometru, jucătorii au dat nas în nas cu oamenii din conducere: „Haideți să mergem înapoi în cantonament”, a venit, pe un ton mieros, propunerea bărbaților în costum. Invitația nu era însă pentru toți: „Cinci jucători, printre care și eu, au fost dați afară pe loc din lot. Dar ceilalți au fost solidari și au spus că nu se mișcă de acolo fără noi”.
 
Hotelul pustiu și pumnii lui Artimon
Spiritele s-au calmat. Cel puțin pentru câteva ore. Jucătorii au ajuns la Severin cu autocarul clubului și s-au cazat, ca de obicei, la hotelul Traian. „Hotel care acum era pustiu. Nu ne-am pus întrebări, ci ne-am dus să dormim”. În dimineața jocului, aceleași holuri goale, aceeași liniște enervantă. „Hai să mergem la stadion, că ăștia ne-au făcut-o”, s-a auzit dintr-una din camere. Fotbaliștii au plecat imediat spre teren. Ajunși în incinta stadionului, ochii li s-au făcut mari și pumnii au început să fie, involuntar, încleștați: „Juniorii erau echipați, gata să intre în teren. Magazia cu echipament era cu lacătul pus”, își aduce aminte Hulubei. Pumnii lui Artimon în ușa de lemn a încăperii cu echipament îi sună la fel și acum: „Veteranii, printre care și Alin Artimon, s-au enervat și au spart ușa”. Era prea târziu. Cele două echipe erau deja pe teren, iar jucătorilor nervoși  nu le-a rămas decât să urce la tribuna oficială și să se uite cu dezgust la teatrul ieftin dintre echipa lor și Chimica Târnăveni. Scorul final, 2-0 pentru Chimica, a rezolvat meciul așa cum voiau blatiștii, dar în tribună, 17 bărbați în trening își făceau planul: „Luni dimineață ne vedem la FRF!”.

Nu mă așteptam să vină chiar toți la FRF, dar au venit absolut toți băieții. De asta spun că eram un grup unit
Emilian Hulubei, ex-jucător FC Drobeta

Avertismentul federal: „Poate fi rău pentru voi!”
„Ieri dimineață, la ora 10:00, au venit din localitățile de pe unde locuiesc 17 fotbaliști de la FC Drobeta Turnu Severin: Axinte, Udrea, Marghescu, Florescu, Jurcă, R. Ciobanu, C. Ciobanu, Stănici, Vlaicu, Scăețeanu, Hulubei, Barna, Badea, Artimon, Ancuța, Boboescu și Decu”, scria ProSport în ziua în care jucătorii s-au strâns în fața Federației. „Am venit pe la ora 09:00 și am plecat de acolo pe la 14:00″, își aduce aminte Hulubei. Jucătorii au intrat timizi în clădire. „Vrem să demascăm și noi un blat”, i-au spus omului de la intrare. În câteva minute, fotbaliștii erau în fața Comisiei de Disciplină cu câte o foaie în față. Traian Tomescu, președintele comisiei, nu știa cum să gestioneze situația: „Vă dați seama că faceți un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni până acum… E periculos, pot exista repercusiuni”. Lângă el, Adalbert Kassai, Dumitru Mihalache și Ioan Tătar, alte trei fețe uimite de gestul fotbaliștilor. Și asta pentru că federalii erau conștienți că era creat un precedent. Unul periculos pentru lumea lor, a celor care și acum, și atunci erau mai degrabă preocupați să îngroape mizeria decât să o scoată la suprafață. „Am scris declarațiile, apoi am fost luați individual la întrebări”. Blatul era demascat!

Retrogradarea și revenirea la normal
FRF a acționat prompt! Deloc caracteristic pentru instituția condusă de Mircea Sandu, sancțiunile au fost mai drastice ca oricând: FC Drobeta și Chimica Târnăveni retrogradate, iar blatul omologat cu înfrângere de 3-0 pentru ambele echipe. De aici, fotbalul putea să iasă din griul în care e și acum și să prindă culoare. A prins însă doar culoare politică. „S-a intervenit de sus, politic”, spun fotbaliștii de atunci. Patronul celor de la Severin era apropiat al PNL-ului – Alexandru Mortun, senator PNL din Mehedinți, era atunci președinte de onoare al clubului – iar mecanismul de intimidare a fost  pus imediat în funcțiune. Mandate de aducere au fost emise pe numele fiecăruia dintre cei 17 jucători-problemă și mașini de Poliție cu numere de Mehedinți au fost împrăștiate în toată țara pentru aducerea fugarilor.

Sunt mari presiuni politice!
Cornel Bădoiu, președintele Comisiei Campionatului Național în ziua schimbării verdictului

„Unii regretă și acum că și-au schimbat declarațiile”
„Ce rost are acum să dezgropăm morții?”,  întreabă Angelo Marghescu, unul dintre fotbaliștii Drobetei din 2000. Aceeași reacție o are și Ștefan Florescu, fostul său coleg: „N-are sens!”. Primul și-a schimbat declarația, al doilea nu. Primul a fost suspendat 12 etape, al doilea nu.

„Mă întorceam de la alergat și am văzut o mașină de Poliție cu număr de Mehedinți în fața blocului. Mi-am dat seama că pe mine mă caută”, își amintește Emilian Hulubei. Pe el nu au reușit să-l aducă la Severin, deși i-a fost fluturat mandatul prin fața ochilor de câteva ori: „Am avut noroc”. Mulți dintre colegii săi nu pot spune însă același lucru și nu mai puțin de 10 declarații au fost schimbate după intervenția Poliției. „Probabil ei regretă și acum că și-au întors spusele”, crede Ștefan Florescu. Radu Ciobanu, care avea atunci doar 22 de ani, este un alt fotbalist ajuns în secția de Poliție de la Severin. El n-a cedat: „Ce-am zis la FRF am spus și acolo. Ei încercau să salveze situația cu mijloace specifice”. Metodele prin care cei 10 jucători au fost convinși să își revizuiască declarațiile nu sunt greu de intuit, dar oamenii asupra cărora au fost ele aplicate refuză să le spună. Chiar dacă au trecut aproape 13 ani: „Sincer, chiar nu-mi aduc aminte ce ne-au zis. A trecut, totuși, atâta timp”, spune același Ciobanu.

Eroii au devenit mincinoși după 5 zile
Probele fabricate cu forța au mărit curajul conducătorilor de la Severin. Cele 10 declarații obținute prin intimidare au fost puse pe masa federalilor și, în scurt timp, Comitetul Executiv schimba radical decizia în cel mai clar caz de blat apărut până atunci în România. Din retrogradate, FC Drobeta și Chimica Târnăveni au ajuns să fie depunctate cu doar șase puncte și meciul lor direct să fie omologat cu 3-0 la masa verde. Fotbaliștii însă au avut cel mai mult de suferit: „S-au supărat rău cei de la Federație «Aha, ați mințit! Atunci vă suspendăm!»”, rememorează Radu Ciobanu. Penalizări între 12 și 24 de etape au fost aruncate în dreptul celor care au cedat, în timp ce blatiștii au fost acceptați, fără prea mari probleme, înapoi în sistem. În sistemul lor, al celor care au făcut fotbalul gri.

Au trecut 40 de mii de ani de atunci, nu mai țin minte cum s-au întâmplat lucrurile. Oricum, nu mi-e rușine de nimic din ceea ce am făcut ca jucător sau ca antrenor
Alin Artimon, ex-jucător FC Drobeta