Eșecul categoric al echipei Poli Iași în fața Concordiei, 1-4, îi dă de gândit lui Flavius Stoican: „Voi avea o discuție cu cei din conducere”

Penultima etapă din acest sezon a fost una dureroasă pentru Poli Iași, Băieții pregătiți de Flavius Stoican au pierdut categoric în fața celor de la Concordia Chiajna.

A fost 4-1 pentru gruparea din Ilfov, iar antrenorul moldovenilor a precizat că urmează să aibă o discuție cu cei din conducerea clubului pentru a stabili cum va arăta atât viitorul lui, cât și al echipei.

Parcă toate au fost împotriva noastră azi! Nu este ușor, dar până la urmă trebuie să găsim energie din orice. Trebuie să motivăm fiecare jucător în parte, să îl motivez, că fotbalul este plăcerea noastră, este pasiunea noastră și trebuie să îl tratăm serios, indiferent de condițiile financiare. Sigur, nu le este nici lor ușor, au trecut peste multe. Atunci când li se promite, ei chiar așteaptă cu nerăbdare. Au fost situații când au acceptat foarte multe amânări de plată și au trecut peste. Dar, până la urmă, nu asta e important. Important e ceea ce fac eu atunci când este greu. Și am mai trecut prin astfel de momente și cu siguranță o să îi motivez și la ultima etapă.

Voi avea o discuție acum, când ajungem, în această săptămână, cu oamenii din conducere. Pentru că vrem să le punem exact pe hârtie, tot ceea ce se vrea de la această echipă și tot ceea ce s-a făcut, bun sau rău. Trebuie să ne gândim. Cu siguranță voi fi foarte atent și foarte drastic în ceea ce voi face de acum încolo„, a spus Flavius Stoican, la Telekom Sport, imediat după meciul lui Poli Iași de la Chiajna.

CLASAMENTUL PLAY-OUT-ULUI:

7. Gaz Metan 45p
8. Dinamo 42p
9. FC Botoșani 38p
10. Poli Iași 31p
11. FC Voluntari 27p
12. Dunărea Călărași 25p
13. Hermannstadt 24p
14. Concordia Chiajna 19p

Publicat: 27 05. 2019, 11:32
Actualizat: 27 05. 2019, 11:33