Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul formației Universitatea Craiova, este interzis pe banca oltenilor la meciul cu FC Botoșani din etapa cu numărul 22.
Universitatea Craiova debutează în 2023 cu meciul de pe „Municipal” cu FC Botoșani, sâmbătă, 21 ianuarie, ora 20.00, în etapa 22 din Superliga, însă oltenii nu îl vor avea pe banca tehnică pe Eugen Neagoe.
După ce la conferința depresă susținută de Universitatea Craiova înaintea meciului cu FC Botoșani s-a prezentat Ionuț Stancu (40 de ani), secundul lui Eugen Neagoe din Bănie, tot acesta va sta și pe banca oltenilor al partida de pe stadionul „Municipal”.
„Geană” nu va putea să își îndrume jucătorii la primul meci oficial al Universității Craiova din 2023, deoarece antrenorul nu și-a încheiat conturile cu U Cluj. Eugen Neagoe ar avea probleme cu înregistrarea contractului cu formația patronată de Mihai Rotaru, anunță Fanatik.
Mai mult, sursa citată mai sus anunță că oficialii formației U Cluj au hotărât să îl pună pe Ioan Ovidiu Sabău în funcția de director tehnic pentru a-i crea probleme lui Eugen Neagoe în procesul de reziliere a contractului.
În aceste condiții, debutul lui Eugen Neagoe pe banca tehnică a celor de la Universitatea Craiova se amână. Acesta va putea să îi conducă pe olteni în momentul în care o să reușească să rezilieze înțelegerea cu U Cluj.
Eugen Neagoe (55 de ani) a preluat-o pe Universitatea Craiova după ce Mirel Rădoi și-a dat demisia de la formația din Bănie. Echipa finanțată de Mihai Rotaru se află pe locul cinci în clasamentul din Superliga, cu 38 de puncte, la egalitate cu FCSB și Rapid, însă cele două au un golaveraj mai bun.
Universitatea Craiova a bifat 11 victorii, cinci remize și cinci înfrângeri în cele 21 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023 din Superliga și are un golaveraj de 27 goluri date și 21 primite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER