EURO 2020 | România, distrusă de presa străină pentru modul în care s-a ocupat de organizarea EURO 2020: ”Țara nu e nici pregătită, nici calificată”

Agenția France-Presse, una dintre cele mai prestigioase agenții de presă din lume, arată cu degetul către România și scrie că nu și-a îndeplinit până acum promisiunile în ceea ce privește pregătirile pentru EURO 2020, a cărei tragere la sorți va avea loc în București.

Jurnaliștii străini taxează autoritățile române pentru că stadioanele promise nu sunt gata, dar nici linia de tren de la aeroportul Otopeni până la Gara de Nord.

EURO 2020 | România, asediată cu critici din partea presei străine: ”Calea ferată de la aeroportul Otopeni la Bucureşti nu este gata”

„Stadioanele promise nu sunt gata, nici calea ferată de la aeroportul Otopeni la Bucureşti nu este. Totul ar trebui să încurajeze România să se bucure. Dar cu şapte luni înaintea loviturii de începere a turneului final, ţara se teme că nu e nici pregătită, nici calificată”, notează Agenția France-Presse.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a confirmat, vineri, că bazele de pregătire de la Mogoșoaia, Berceni și cea de la Voluntari au fost propuse echipelor calificate, în locul celor promise inițial. Și această listă poate fi supusă unor modificări în viitor.

„În momentul de faţă, Ghencea şi Arcul de Triumf sunt în grafic, astfel încât, la 30 mai, ele să poată să găzduiască antrenamente ale echipelor care vor fi prezente la Bucureşti. Avem întârzieri la stadionul Giuleşti. Compania Naţională de Investiţii a anunţat această întârziere care se încearcă a fi recuperată pe parcurs”, a spus Răzvan Burleanu.

Nici premierul Ludovic Orban nu este foarte optimist după ce a inspectat șantierele din Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf. Șeful executivului a amintit că întârzierile au fost cauzate de fosta guvernare social-democrată.

„În 2014 noi ne-am angajat să îndeplinim un set de condiții pentru a putea organiza cele patru meciuri de la Campionatul European. Practic, se poate spune că timp de patru ani nu s-a făcut aproape nimic. Deși toată lumea știa că noi avem niște angajamente luate pe care trebuie să le îndeplinim”, a declarat Orban în timpul inspecției de la mijlocul lunii noiembrie.

Declarația lui Ludovic Orban a fost comentată de jurnaliștii străini de la AFP: „Atmosfera este cu atât mai puţin veselă pe şantierele stadioanelor din Capitală. Multiplele întârzieri au luat o turnură politică atunci când noul premier de centru-dreapta Ludovic Orban a făcut inventarul stadiului lucrărilor”.

 

Publicat: 29 11. 2019, 17:51
Actualizat: 29 11. 2019, 19:23