Europarlamentarul care stă gard în gard cu Becali face dezvăluiri spectaculoase: „Bă, Gigi, mută oile, că sunt spre dormitorul meu! Aduce o brânză, un ou” | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali „stă gard în gard” cu Rareș Bogdan! Europarlamentarul a povestit într-un interviu acordat pentru ProSport că a avut 2.000 de oi, fiind la acest capitol peste finanțatorul roș-albaștrilor.

Rareș Bogdan: „Eu am avut 2.000 de oi! Gigi Becali n-are atâtea!”

Gigi Becali are o relație specială cu Rareș Bogdan, iar politicianul ne-a dezvăluit că este vecin cu patronul vicecampioanei României.

„Eu am avut 2.000 de oi! Gigi n-are atâtea (n.n. râde). I-am spus: «Gigi, mai ai de cumpărat. Bă, că am 1.500». Eu stau gard în gard cu el. Nu prea stau eu, sunt la Parlamentul European, la Strasbourg, la Bruxelles, plec la Londra, Birmingham, Manchester, mă întorc la Bruxelles. Nevasta mea, copiii (n.n. îl văd pe Gigi Becali), avem aceeași firmă de pază. E mare prieten cu fiul meu, tot îl cheamă, că e cu fotbalul”, a mărturisit Rareș Bogdan, pentru ProSport.

„Veniți și mă filmați pe câmp cum pasc oile. Băgați pe Tik Tok acum, dacă ne bat bulgarii mă las de fotbal și mă apuc de oi. Așa ar trebui, înțelegi? Prea mare diferența”, spunea Gigi Becali, după ce FCSB a bătut-o în Bulgaria pe CSKA 1948 Sofia, scor 1-0.

Dialogul spumos dintre Rareș Bogdan și patronul de la FCSB: „Gigi, mută oile! Le-a dus la margine, în Pipera!”

Rareș Bogdan și Gigi Becali se mai întâlnesc uneori pe final de săptămână, iar patronul de la FCSB a cedat rugăminților politicianului, deranjat de faptul că oile omului de afaceri erau aproape de dormitorul său.

Liderul PNL ne-a mărturisit că Gigi Becali are trei sferturi din tot ce este teren în Pipera: „Atunci când mai rămân în weekend și mă vede prin curte, mă aude. «Ce faci, Rareș? Ești pe aici?» Aduce o brânză, aduce un ou. Băi, haideți să mâncați niște căpșuni. Are solariile alea mari. I-am zis «bă Gigi, mută oile, că sunt spre dormitorul meu».

Le-a dus la margine, la Pipera, are trei sferturi din tot ce e acolo. El are teren mare acolo. I-am zis că valorează 15 milioane (n.n. de euro). Mănâncă fructe de prin curte, nu le stropește, e figură”, a mai spus Rareș Bogdan.

Eu beau numai lapte de oaie și de capră. Mănânc numai grătar de miel, cotlete de miel și numai forță am. În plus, am și o grădină cu legume și pomi fructiferi. Până la urmă tot la pământ ajungi. Mâncăm electronice, computere? Nu, tot la pământ ajungi. Nu cultivi, nu mănânci. Eu, când sunt supărat, mă retrag între oile mele și mă liniștesc” – Gigi Becali, patron FCSB

Publicat: 23 10. 2023, 22:31
Actualizat: 24 10. 2023, 00:52