Liga Legendelor se mută la Ploiești. După ce Primăria București a decis închiderea Arenei Naționale pentru refacerea gazonului, evenimentul de duminică va avea loc pe „Ilie Oană”. Decizia a fost luată marți, în urma unor discuții.
Din precizările unui comunicat oficial, suporterii care și-au achiziționat bilete pentru Arena Națională pot intra pe stadionul din Ploiești cu aceleași tichete. În același timp, se poate opta pentru returnarea biletelelor și restituirea banilor.
„Din cauza faptului că Arena Națională a fost închisă, meciul va avea loc în aceleași condiții pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Toți cei care au cumpărat deja bilete și nu doresc să meargă la Ploiești, vor primi banii înapoi„, anunță Liga Legendelor pe pagina de Facebook.
Posibilitatea disputării partidei pe un alt stadion a fost confirmată de Iulian Mihăilă, organizatorul evenimentului, pentru ProSport, într-o discuție telefonică purtată ieri.
„În momentul de față nu știm dacă se mai ține. Am fost chemați la discuții cu cei din Primăria București și vom vedea dacă se mai ține sau nu. Un răspuns oficial vom avea în această seară (n.r. marți).
Am sistat vânzarea biletelor, ele nu se mai comercializează acum. Cei care și-au cumpărat pot să le păstreze pentru o dată ulterioară, dacă meciul va fi amânat, sau să primească banii înapoi„, menționa marți Iulian Mihăilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER