Cunoscutul comentator Ilie Dobre (65 de ani) a relatat de la fața locului peste 1700 de meciuri. La ProSport LIVE, omul de radio a anunțat că Ianis Hagi, fiul actualului patron al Viitorului, nu se ridică la valoarea celui ce a fost liderul „Generației de Aur”.
„Am comentat multe partide ale Craiovei Maxima, ale Stelei cu Gică Hagi în echipă, dar cel mai mult m-a impresionat Dobrin. E un fenomen unic. Din păcate, l-am comentat târziu pe Gicu. Mi-a părut rău că nu am prins în forma lui maximă. De asemenea, Dumitrache a fost și el un jucător de excepție. Avea o săritură la cap unică”, a declarat Ilie Dobre la ProSport LIVE.
Cunoscutul om de radio a vorbit și despre comparația Gică – Ianis Hagi: „Dintre jucătorii din Liga 1, nu văd pe unul să se apropie de nivelul ‘Generației de Aur’. Îmi pare rău că o spun, dar Ianis Hagi e departe de tatăl său. Prea puțin față de ce făcea Gică. Are sclipiri, e tehnic, dar nu se compară cu tatăl său”.
Cine a fost Gică Hagi ca jucător:
La echipa națională
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER