EXCLUSIV | Adevărul despre războiul intern de la „noul Rapid”: sunt „zburați” toți apropiații lui Daniel Niculae. Cum au fost îndepărtate simbolurile, cine deține puterea în club și ce se întâmplă cu Maftei după ce Schumacher a fost dat afară

„Noul Rapid” se află la ora marilor schimbări, cu Constantin Schumacher dat afară luni și înlocuit pe banca tehnică de cuplul Daniel Pancu – Nicolae Grigore, iar mutările din Giulești au, dincolo de explicațiile oficiale, un substrat mult mai adânc. Din informațiile pe care ProSport le-a obținut în ultima perioadă, Schumacher a căzut victima războiului intern de la Rapid. Învingători în războiul intern cu Daniel Niculae, oamenii din barca primarului Dan Tudorache – Ovidiu Burcă și avocatul Andrei Nicolescu – i-au înlăturat, unul câte unul, pe apropiații lui Daniel Niculae. Nico, fostul președinte aflat într-un conflict prelungit cu Burcă și Nicolescu, a refuzat să mai facă parte din proiect motivând că-i lipsește transparența promisă anul trecut, la startul în Liga 4, a plecat în iunie. Din acel moment au început epurările.

Totul a început spre în toamna anului trecut, când Academia Rapid a pierdut în tribunal primele încercări de a obține personalitate juridică. Daniel Niculae și Daniel Pancu au acuzat conducerea (Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu), spunând că sunt puse în pericol eforturile din teren. Conflictul s-a aplanat, dar a rămas mocnit. La finalul sezonului 2017/2018, nemulțumit de faptul că primarul Dan Tudorache, adevăratul decident executiv, merge pe mâna cuplului Burcă-Nicolescu, Niculae a răbufnit din nou. Evenimentele din aprilie-mai-iunie, cu acea trecere secretă de la Asociație Sportivă la Societate Comercială, neregulile din contracte pe care Florin Talpan le-a acuzat (folosirea cinci jucători profesioniști) și lipsa de putere reală în club, au provocat ruptura. Daniel Niculae a abandonat corabia în care se afla, printre alții, bunul prieten Daniel Pancu. Relația celor doi, considerați locomotivele noului proiect, pare că s-a rupt definitiv, iar declarațiile reci date în spațiul public nu fac decât să confirme. Acum, cu Nicolae plecat, apropiații atacantui sunt înlăturați pe rând.

Schumacher, ultimul dintr-o listă a „maziliților”

Luni, Constantin Schumacher a devenit ultimul om adus de Daniel Niculae care e înlăturat din proiectul „noului Rapid”. Practic, după 49 de meciuri în care a pierdut o singură dată (0-2 cu Turris Turnu Măgurele, în Cupa României), i s-a făcut vânt după o victorie importantă, 3-1 cu Făureiul lui Bănel Nicoliță, reproșându-i-se că n-a câștigat mai concludent.

Evident, nu lipsa rezultatelor a stat în spatele deciziei, ci altceva.

Prima victimă a epurărilor a fost Nicolae Stanciu. Anunțat pe poziția de manager general al clubului ca înlocuitor al lui Ovidiu Burcă, fostul căpitan a făcut turul televiziunilor astă-primăvară, dând declarații în numele „noului Rapid”. Un simbol al Giuleștiului, fostul căpitan a avut ultima apariție oficială la finala Cupei pe București, în iunie. Apoi a dispărut din peisaj odată cu plecarea lui Daniel Niculae. Ulterior, același Stanciu a mărturisit că, de fapt, n-a ocupat niciodată funcția și în acte, el fiind adus cu promisiunea că îl va înlocui pe Burcă, fără ca acest lucru să se și întâmple.

Următorul pe listă a fost Mihai Iosif. Artizan al promovării AFC Rapid din Liga 5 în Liga 4, în sezonul 2016-2017, Iosif e un om cu mare experiență, avea un rol important în creșterea tinerilor. Iosif a fost adus anul trecut ca „secund” al lui Schumacher. Acum s-a anunțat că antrenor secund al lui Pancu va fi Nicolae Grigore.

O altă schimbare de direcție a fost cea din lot. Conducerea a preferat să meargă pe mâna jucătorilor cu experiență, aduși pe contracte mai mari, în ciuda fotbaliștilor de viitor ceruți de Schumacher. „Am nevoie de mai mulți jucători tineri în Liga 3”, spunea Schumi, imediat după ce învingea Steaua și făcea rost de biletele pentru Liga 3.

Relevant, în acest balet al venirilor și plecărilor, este că după îndepărtarea lui Daniel Niculae în club a fost adus Adrian Iencsi. Ovidiu Burcă a discutat cu fostul fundaș încă de anul trecut, pentru a-l aduce la Academia Rapid, dar Daniel Niculae s-a opus, spun sursele noastre. Acum, cu Nico dispărut din peisaj, Iencsi a fost cooptat în proiect.

Pleacă și Vasile Maftei

Sursele ProSport spun că, odată cu Schumacher, va pleca de la „noul Rapid” un alt veteran care a acceptat să joace în Liga 4 pentru a ajuta echipa: Vasile Maftei. Convins de Niculae (cu care e prieten vechi, partener de tenis de câmp și chiar vecin) să se alăture proiectului, Maftei era o voce importantă din vestiar, însă în același timp și un tip vocal, care își cere drepturile.

Dealtfel, imediat după ce a fost demis, Schumacher a declarat pentru gsp.ro: „Nu știu dacă pleacă și Maftei, dar dacă se va întâmpla asta înseamnă că unele lucruri nu sunt în regulă. E un jucător important, e o parte din istoria Rapidului. Sper ca obiectivul să rămână același, promovarea. Acum aștept oferte. Am licența Pro de doi ani și aștept oferte”.

Acum, cu Niculae, Stanciu, Iosif și Schumacher plecați, Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu se bucură de mână liberă la club, ajutați de sprijinul atât de important al primarului Dan Tudorache. Practic, Rapidul și-a îndepărtat simbolurile cu care a pornit la drum și merge mai departe pe mâna unui avocat apropiat de Sebastian Ghiță și a unui fost jucător cu valențe de conducător.

Pentru Pancu, urmează o perioadă complicată, pentru că, susțin sursele ProSport, trimiterea lui pe banca tehnică ar putea reprezenta doar punerea într-o poziție din care, la nevoie, ar putea fi îndepărtat mult mai ușor decât din cea de președinte.

Publicat: 01 10. 2018, 17:17
Actualizat: 01 10. 2018, 17:51