EXCLUSIV | Adunarea Creditorilor de la FC Rapid a aprobat închirierea brandului de către Primăria Sectorului 1. Un avocat al fondului de investiții din Qatar l-a contactat pe lichidator

Adunarea Creditorilor de la FC Rapid SA, grupare intrată în faliment anul trecut, s-a întrunit astăzi și a aprobat folosirea brandului Rapid de autoritățile locale de la Primăria Sectorului 1. Planul edilului Dan Tudorache de a prelua gruparea din Giulești face astfel un mare pas înainte.

Hotărârea este valabilă până la licitația pentru brand, care va avea loc după încheierea procedurii de evaluare – asta, dacă între timp decizia Adunării Creditorilor de la FC Rapid SA nu va fi contestată în instanță.

Firma selectată pentru a evalua brandul Rapid va încasa un onorariu de 5.000 de euro și are la dispoziție 30 de zile să încheie operațiunea.

Avocatul fondului de investiții din Qatar l-a căutat pe lichidatorul Rapidului săptămâna trecută și s-a interesat de stadiul procedurii pentru licitație

„Am aprobat azi, în Adunarea Creditorilor, închirierea brandului către autorități. Suma pe care o cerem este de 5.000 de euro plus TVA pe lună. Acest acord va înceta de la sine în momentul în care va avea loc licitația pentru brandul Rapid. Atunci, dacă îl vor cumpăra la licitație, cei de la Primărie vor deveni proprietari de drept. Dacă va cumpăra altcineva, autoritățile vor trebui să discute eventuala închiriere a brandului cu noul proprietar”, a explicat lichidatorul Mihai Florea pentru ProSport.

La licitația pentru brandul Rapid, misiunea autorităților va fi însă mai complicată. Anunțat la emisiunea ProSport Live de Dan Leasă, manager general la FC Voluntari, în urmă cu două zile, interesul unui fond de investiții din Qatar pentru brandul Rapid capătă tot mai mult contur. Un avocat al qatarezilor l-a vizitat pe lichidatorul judiciar Mihai Florea și s-a interesat ce demersuri trebuie întreprinse pentru a participa la licitație. „Prima discuție a avut loc acum trei-patru luni. Săptămâna trecută m-a căutat din nou acest avocat și m-a întrebat ce e de făcut în continuare”, a declarat Mihai Florea pentru ProSport.

Pe lângă Primăria Sectorului 1 și qatarezi, mai există un client interesat: FC Voluntari. Dan Leasă, manager general la această echipă, a reconfirmat că gruparea ilfoveană este interesată de brandul Rapid. „Sunt rapidist de la 3 ani. Sigur că suntem în continuare preocupați de subiect. Vom vedea ce se va întâmpla la licitație. Noi nu ne lansăm în tot felul de promisiuni. Luăm caietul de sarcini, ne prezentăm la licitație și încercăm să luăm brandul”, a explicat Dan Leasă pentru ProSport.

Publicat: 19 07. 2017, 13:40
Actualizat: 19 07. 2017, 13:41