EXCLUSIV | „Ai discutat cu Edi Iordănescu?”. Răspunsul hotărât al lui Takayuki Seto + de unde are oferte mijlocașul japonez
This browser does not support the video element.
Într-o intervenție la emisiunea ProSport LIVE, mijlocașul Astrei Giurgiu, Takayuki Seto, a vorbit despre mai multe aspecte referitoare la viitorul său. Acesta spune că nu a vorbit cu actualul antrenor al campioanei CFR Cluj, Edi Iordănescu, și mărturisește că a primit o ofertă de prelungire a contractului cu Astra, dar și altele din Europa, Asia și zona Golfului.
„Niciodată. De când a plecat de la Astra, n-am vorbit niciodată (n.r. – întrebat dacă a discutat cu Edi Iordănescu despre un posibil transfer la CFR). De la Astra am primit prelungirea contractului, dar nu am semnat. Nu a fost vorba de bani. Sunt oferte din Europa, dar nu foarte bune, nu ceva extraordinar. Mai am ceva din zona Golfului, dar mai aștept„, a spus Seto la ProSport LIVE.
Takayuki Seto evoluează din 2007 pentru Astra, timp în care a strâns 321 de meciuri, 30 de goluri și 25 de pase decisive. Un titlu de campion, o Cupă a României și o Supercupă are în palmares japonezul, toate cucerite în tricoul giurgiuvenilor.