EXCLUSIV | Amenințat de fanii Stelei, Astafei și-a închis contul de Facebook după ratările cu ASA: „Mi-a sărit mingea. Dacă voiam să ratez, nu mai recuperam”. Ce ironie: ratarea carierei a fost contra Stelei | VIDEO
This browser does not support the video element.
„Dacă voiam să ratez, nu ajungeam în postura aia„, explică Victor Astafei, alintat Victoraș în lumea fotbalului românesc, ocazia uriașă din minutul 82 al meciului ASA Târgu Mureș – Petrolul. Era 0-0 și Steaua ocupa primul loc în Liga 1. Echipa lui Gâlcă bătuse la Brașov cu 3-2 și avea 67 de puncte, cu unul mai mult decât ASA. În acele secunde, Astafei a recuperat o minge din picioarele lui Bejan și a scăpat singur cu Stăncioiu, undeva aproape de colțul careului. Originar din Târgu Mureș, atacantul de la Petrolul putea, indirect, mări la două puncte avantajul Stelei față de echipa din orașul său natal. Peste 3 minute, Voiculeț a marcat golul cu care ASA a redevenit lider.
Comentariul lui Ionuț Angheluță, comentatorul DigiSport care în tinerețe a jucat câteva minute în Liga 1, a alimentat suspiciunile în privința deciziei lui Astafei de a trage peste portar, dar și mult pe lângă poartă. Sute de mii de fani ai Stelei au auzit frazele următoare: „Astafeiiiiiii! Dă ca să scape de minge. Cum poți să dai astfel de acolo când vezi portarul că iese…Te gândești mai întâi să-l driblezi, fiind un jucător de viteză. Astafei avea timp să-l dribleze pe Stăncioiu, avea timp să facă ce vrea”.
Imediat după meci, intrat prin telefon, președintele de imagine al Stelei, Helmut Duckadam, l-a indicat și el pe Astafei: „Merită cei de la Petrolul toate felicitările, jos pălăria în fața lor, cum și-au apărat șansele, aș zice eu, mai puțin un jucător, dar asta e. Oricum, mi-a plăcut Petrolul, începând cu Pecanha și cu ceilalți. Din păcate, am fost puțin dezamăgit de un jucător, dar asta nu mai contează. Nu contează dacă-l cheamă Astafei, nu mă pronunț”.
Vă dați seama că era o presiune mare pe mine să joc acasă, la Târgu Mureș, ca adversar, dar asta nu înseamnă că am vrut să ajut ASA. Nu se pune problema, cine mă cunoaște știe. Nu am nevoie să caut scuze
Victor Astafei
A doua zi după partidă, Astafei era cu părinții în vizită la bunici. Peste noapte și-a închis contul de Facebook din cauza mesajelor dure, amenințări și înjurături, dar nu vrea să vorbească despre acest subiect. Cu greu acceptă să discute și despre ratările sale care au dus la bănuiala că ar fi trântit meciul cu ASA.
0-0, minutul 78: Bejan – jucător produs de Steaua și luat în 2011 de Viitorul – a greșit grav, Astafei a recuperat, a fugit în banda dreaptă de unde a tras slab, deși avea doi coechipieri, Alexandru Coman și Nepomuceno, mult mai bine plasați în zona centrală. Explică atacantul de 27 de ani: „Am dat de mai multe ori gol la colțul lung, dacă vă amintiți un meci la Gaz Metan. Exact aceeași fază, același gol, am șutat la colțul lung. Cu Craiova, la Ploiești, am avut aceeași execuție”. Fazele amintite de Astafei sunt conforme cu descrierea sa, însă la niciuna jucătorul nu avea colegii atât de bine plasați ca în meciul de duminică seară.
Astafei trage anemic la poartă. În stânga, așteaptă doi colegi
0-0, minutul 83: Astafei a profitat din nou de o mare eroare a lui Bejan – jucător care nu a fost suspectat de nimeni după partidă, deși e crescut de Steaua – a scăpat, dar a ales să tragă, deși putea să-l dribleze pe Stăncioiu. „Eu am făcut de unul singur presing, am recuperat și am ajuns în postura de a marca. De ce să mai insist dacă nu voiam să dau gol!? Am vrut să dau peste el, dar mi-a sărit mingea. Oricum, eram epuizat fizic. Am alergat de nebun”, povestește Astafei.
Astafei alege să tragă, deși putea să-l dribleze pe Stăncioiu. „Mi-a sărit”, explică el faza
Astafei nu comentează declarația dură a lui Duckadam: „Îi respect părerea”. Impresarul său, Liubliana Nedelcu, a postat însă pe contul său de Facebook un răspuns la adresa celor care au contestat corectitudinea atacantului de la Petrolul:
Din actualul lot al celor de la ASA, Astafei spune că a jucat doar cu Bumba. În septembrie 2011, în timp ce evolua pentru FCM Târgu Mureș, predecesoarea actualei echipe, atacantul s-a accidentat grav la cap în urma unei ciocniri cu Țigănașu de la Astra. Diagnosticat cu fractură de os temporal, în urma căreia a suferit și o semipareză facială, Astafei poartă de atunci casca de rugbist care a devenit simbolul său în Liga 1.
Acum câteva zile, fotbalistul care vine cu bicicleta la stadion, creează haine, compune poezii și militează împotriva exploatărilor de la Roșia Montana declara la DigiSport despre Târgu Mureș: „Iubesc orașul ăla. Am mulți prieteni acolo și de abia aștept să mă mut acolo și să-mi întemeiez o familie. O să fie un meci special. Eu mi-aș dori foarte mult ca ASA să ia titlul. Ar fi minunat și le doresc mult succes!”.
Paradoxal, ratările sale nu i-au înfuriat pe fanii radicali ai Petrolului, cei care, săptămâna trecută, le-au transmis fotbaliștilor să nu cumva să o încurce pe ASA. „Dacă faceți asta, aveți grijă pe unde călcați în oraș”. În multe dintre comentariile lăsate pe forumurile suporterilor ploieșteni, Astafei trece drept un erou după acest meci. A reușit să nu o încurce pe ASA în lupta pentru titlu dusă cu Steaua, echipă urâtă de galeria Petrolului.
A făcut Astafei un joc poltico-sentimental sau pur și simplu a ratat nevinovat? În acest sezon, atacantul a irosit alte două mari ocazii de gol: una cu Ceahlăul (vezi VIDEO aici), când a reluat pe lângă poartă din 5 metri, și alta cu Rapid, când a tras prin fața porții. „Și în Giulești mi-a sărit mingea”, spune Astafei care apoi acceptă un dialog succint:
Ai revăzut ratările?
Am încercat să evit să mă uit la faze. Da, execuția a fost foarte, foarte proastă. Intenția mea a fost să dau peste portar, dar mingea era sărită.
Nu puteai să-l driblezi?
Ba da, acum fiecare spune ce vrea. Normal că puteam. Ar fi fost soluția cea mai bună, dar eu am ales-o pe asta. Asta nu înseamnă că nu am vrut să dau gol. Dacă îmi ieșea execuția, nu mai zicea nimeni nimic.
Au fost și oameni care te-au felicitat pentru că ai ratat?
Nu am vorbit cu nimeni după meci. Nu am starea necesară. În continuare, sunt supărat. Cu familia nu vorbesc despre asta. Au văzut și ai mei ce s-a exagerat pe la televizor. Părinții și rudele suferă poate mai tare decât mine.
Crezi că ai greșit când ai spus că vrei ca ASA să câștige titlul?
Eu n-am zis așa. Am zis să câștige cine e mai bun. Am zis că m-aș bucura să câștige Târgu Mureș pentru că este orașul meu și iubesc orașul ăsta. Asta nu înseamnă…Am zis că o campioană trebuie să învingă acasă pentru a ieși campioană. Dar pe lângă asta, da, m-aș bucura să câștige orașul meu. Oricine ar spune asta.
Ironia este că ratezi o ocazie mare chiar cu ASA. Lumea leagă ratarea de declarația ta și își aduce aminte de ea.
Poate să-și aducă aminte. Și o să mai zic că vreau să câștige Mureșul! Abia aștept notele de pe Instat. Să vedem.
În Gazeta ai luat 3.
E normal, cât puteam să iau!? Până acum, se aflau notele după trei zile. Acum, s-a aflat după 10 minute. Îmi povesteau rudele că, de-a lungul meciului, comentatorul mă lăuda cum joc. În momentul în care am ratat, am fost cel mai slab de pe teren.
Așa e fotbalul, o ratare schimbă totul.
Da, dar media influențează. În mare parte, spală creiere. Influențează mulți oameni.
Dacă tu erai suporter și vedeai faza asta, ce spuneai?
Eu respect părerea fiecăruia.
Dacă erai în tribună, ce spuneai?
Eu respect părerea fiecăruia. Nu sunt în postura aia, dar știu cum sunt eu și cum o să rămân ca om.
E cea mai mare ratare din cariera ta?
Am mai avut cu siguranță și altele. Am avut și la Mureș. Nu mai ține minte, dar cu siguranță cea mai mare a fost la Târgu Mureș. Parcă într-un meci cu Steaua. Asta e ironia. Ne-a dat Steaua gol în ultimele minute și apoi am ratat eu.
Faza poate fi văzută la secunda 21 a știrii din jurnalul Antenei 1 prezentată în deschiderea acestui material. Pe 20 noiembrie 2010, în prelungirile unui meci în care Alexandru Tudor a eliminat trei jucători de la gazde și unul de la oaspeți, Bilașco înscria golul victoriei Stelei. Era minutul 90+2, însă câteva zeci de secunde mai târziu, Astafei relua din 6 metri peste poarta Stelei. Nimeni nu l-a acuzat atunci că a trântit meciul.