În cursa pentru președinția LPF au mai rămas doi concurenți: Gino Iorgulescu și Sorin Drăgoi. Invitat în cadrul emisiunii ProSport LIVE, candidatul venit de la Timișoara vrea să vină cu ceva nou în fotbalul românesc. Drăgoi are în plan să introducă proba video la meciurile din Liga 1, pentru a elimina zvonurile privind corectitudinea arbitrilor.
„Facem un proiect pe fonduri europene și eliminăm orice fel de suspiciuni în legătură cu arbitrajul. Ar trebui să facem un pas înainte. Depinde și ce își doresc cluburile din Liga 1. Dacă echipele nu își doresc acest lucru, rămânem ca până acum. Sunt multe lucruri care trebuiesc schimbate. Rămânem cu stadioane goale, așteptăm mult și bine după o hârtie de la Ligă și așa mai departe”, a spus Sorin Drăgoi, la ProSport LIVE.
Arbitrajul video a fost testat în mai multe competiții din cadrul FIFA, iar campionatele de top ale Europei încep deja să impleneteze sistemul „Hakw-Eye”. Italienii au ales să introducă sistemul VAR (video assistant referee) în Serie A, la numai un an după ce au introdus sistemul video pentru linia porții. După Campionatul Mondial al Cluburilor și Cupa Confederațiilor, cel mai important test pentru VAR ar urma să fie Cupa Mondială din 2018.
Despre sistemul competițional, Sorin Drăgoi s-a declarat mulțumit, dar nu exclude posibilitatea schimbării acestuia, în cazul în care va fi ales: „Sistemul cu 14 echipe, la ora actuală, este mai mult decât suficient. Dacă lucrurile se vor schimba, dacă reușești să reglezi cu insituțile statului, să se deblocheze finanțarea respectivă, iar cluburile din Liga 2 să vină puternic din urmă, trebuie luată în calcul posibilitatea unui campionat cu mai multe echipe.”
Sistemul competițional a fost schimbat, începând cu sezonul 2015-2016. De la 18 echipe s-a trecut la un campionat cu 14 formații și la sistem de tipul play-off/play-out.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER