EXCLUSIV | Audiență la MApN. Sigla originală a Stelei poate ajunge pe mâna fanilor. Planul suporterilor
Între ultrașii din România se accentuează tot mai mult ideea de a avea un fotbal curat, fără actualii patroni de cluburi. Deja, fanii unor echipe istorice precum Politehnica Timișoara și FC Argeș Pitești și-au înființat propriile echipe de fotbal, în Liga a IV-a, la fel și FC Vaslui a renăscut cu emblema fostei echipe din Liga 1. Alături de LSS Voința Sibiu, toate aceste formații au participat weekend-ul trecut la „Turneul celor liberi” găzduit de Sibiu și câștigat de „Poli”, detalii aici.
Clubul Sportiv al Armatei și-a reînființat secția de fotbal
După ideea fanilor din țară, mai mulți suporteri care au făcut parte din Peluza Sud înainte de a fi goniți de pe stadion de către bodyguarzii lui Gigi Becali și unii care încă mai sunt membri activi ai acestei galerii, intenționează să meargă în audiență la Ministerul Apărării Naționale (MApN) și să sprijine înființarea unei echipe noi de fotbal, care să înceapă din Liga a IV-a și care să nu mai aibă nicio legătură cu actuala formație a lui Gigi Becali. Dar care să conțină sigla deținută de Clubul Sportiv al Armatei, culorile și palmaresul, ceea ce ar transforma-o într-o echipă mult mai galonată decât actualul lider din Liga 1!
ProSport a aflat că ultrașii steliști s-au și interesat de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o formație în Liga a IV-a, unde baremul e de numai 300 de lei. Ei vor să-și expună aceste idei numai dacă Clubul Sportiv al Armatei nu are alte intenții cu sigla. La sfârșitul anului trecut, CS Steaua și-a reînființat secția de fotbal și chiar are de gând să își facă propria echipă. Dacă aceasta va fi lăsată să fie administrată de suporterii mai vechi ai Stelei, rămâne de văzut.
Afișul turneului la care au participat echipele fără patroni: