EXCLUSIV | „Azi se va lua o decizie în privința antrenorului lui Dinamo”. Ce i s-a propus lui Neagoe: „Așa a spus domnul Negoiță”

Șefii lui Dinamo vor decide azi cine va conduce echipa în partida de sâmbătă cu CFR. Eugen Neagoe a anunțat la ProSport LIVE cât va sta departe de fotbal, a vorbit despre succesorul lui Dinamo și a dezvăluit oferta făcută de Ionuț Negoiță.

„Viața mea va continua la fel ca și până acum. Cu siguranță voi antrena, domnul doctor mi-a spus să iau o pauză de două, trei săptămâni, o lună, două, depinde cum mă voi simți, dar chiar mă simt foarte bine. Singura rugăminte care mi-a fost adresată din partea domnul doctor a fost să nu mai fumez”, a spus Neagoe la ProSport LIVE.

„Nu aș putea să vă spun cu exactitate (n.red. – ce va face în viitor).

Aseară au trecut Prunea cu Bălănescu pe la mine, am stat vreo două ore, am vorbit, și azi cred că se va lua o decizie privind antrenorul lui Dinamo. Oamenii doresc să rămân în continuare la club. Perioada asta va fi mai mult de odihnă pentru mine. Inclusiv domnul Negoiță mi-a transmis acest lucru, că vrea să rămân în conducerea clubului până voi hotărî să mă reîntorc pe terenul de fotbal”, a dezvăluit tehnicianul.

Neagoe a comentat și despre înlocuitorul său pe banca tehnică: „Nu știu ce aș putea să îi spun viitorului antrenor al lui Dinamo. În primul rând rezultatele sunt foarte importante și nimeni nu are răbdare. Campionatul trecut, Dinamo a terminat pe cea mai joasa poziție din istoria clubului. Nu a fost nu știu ce mare performanță, dar sigur viitorul antrenor, dacă va avea rezultate, probabil va fi susținut și așa e normal. E foarte greu să obții rezultate formidabile, inclusiv jucătorii simt presiunea chiar din primul minut. E destul de dificil, sincer…Îi doresc mult succes viitorului antrenor, dar când va fi și cine va fi, asta chiar nu știu”.

Craiova a învins, duminică seară, în deplasare, 2-0, pe Dinamo, într-un meci din etapa a doua a Ligii 1, dar în minutul 25, partida a fost întreruptă după ce antrenorului dinamovist Eugen Neagoe i s-a făcut rău pe bancă. El a fost dus cu ambulanța la spital și jocul s-a reluat. La Spitalul de Urgențe Floreasca, doctorii i-au pus diagnosticul: Stop cardio-respirator prin tahicardie ventriculară resuscitat. Sindrom coronarian acut în observație. Tabagism.

 

Publicat: 25 07. 2019, 14:59
Actualizat: 25 07. 2019, 15:00