EXCLUSIV | Becali, ia-ți notițe! Cum îi făcea schimbările Berlusconi lui Ancelotti la Milan: „Dacă spunea ceva, nu mai ajungea niciodată Carlo la Real Madrid! Totul se făcea cu discreție. Unii se cred mai mult decât alfa și omega”
Silvio Berlusconi a preluat AC Milan în 1986 și a condus echipa 31 de ani în care a câștigat 29 de trofee, cinci dintre acestea fiind Liga Campionilor. Din 2001 în 2009 pe bancă a stat marele Carlo Ancelotti, dar antrenorul a simțit pe pielea lui dictatura patronului, care îi făcea schimbările la pauză. Dar, totul era discret. La ProSport LIVE, Adrian Porumboiu, a dezvăluit totul și i-a atras atenția lui Gigi Becali asupra modului în care ar trebui să se comporte cu Dică.
„Cu scuzele de rigoare…înțeleg libertatea ca fiind libertate, ori e ori nu. Semilibertate nu există (n.red. – referire la declarația lui Dică – „dacă voi avea libertate mai mare, cred că voi reuși să fac mai multe lucruri”). M-am implicat și eu la echipă, nu m-a enervat niciun antrenor, dar trebuie să ai o delicatețe. Peste tot sunt discuții cu antrenorul pe marginea a ceea ce urmează să se întâmple, e clar, însă trebuie să-i lași și lui o portiță. Unii epatează, unii cred că sunt mai mult decât alfa și omega”, a declarat Adrian Porumboiu la ProSport LIVE.
Fostul patron al celor de la FC Vaslui a dat și un exemplu concret, menit să-l facă pe Gigi Becali să înțeleagă cum ar trebui să se comporte cu Dică astfel încât tehnicianul să nu se mai simtă umilit în public: „Am fost observator la Milan – Barcelona și ca observator de arbitri am stat chiar în fața lui Berlusconi, pe rândul din față. Era Ancelotti antrenor, iar la la pauză Berlusconi i-a zis lui Adriano Galliani (n.red. – vicepreședintele lui Milan) schimbările. Nici nu trebuia să știi vreo limbă străină ca să înțelegi ce se întâmplă. Era foarte clar. Doar îți trebuiau urechi să auzi. A fost exact cum a spus Berlusconi. Dar, nimeni nu a zis apoi că a făcut patronul.
Totul se făcea cu discreție. Păi, dacă a doua zi spunea că el a făcut treaba asta, Ancelotti nu mai era niciodată atât de mare. Nu-l mai lua niciodată Real Madrid. Și Perez la Real se implică…discuta și cu renumitul Zidane în privința anumitor jucători. E firesc, dar nu să-i știrbești autoritatea antrenorului”.
Recent, Gigi Becali a recunoscut în direct la Digi Sport că intervine la echipă, iar Nicolae Dică nu poate opune rezistență: „Vă spun adevărul, că să nu mai ocoliți! Niciodată nu mă supăr când cineva spune adevărul. Dică a spus adevărul. Cum adică repercusiuni? Eu sunt genul care pedepsesc oamenii când spun adevărul? Omul are dreptate, nu e lăsat de mine, de aia face ce face. N-are omul nicio vină. Cum să-l dau afară pe Dică dacă sunt vinovat eu? Nu-mi amintesc (n.r întrebat dacă el a ordonat schimbarea lui Tănase)
Dacă el alege să plece, să plece! Eu nu vreau să se aleagă praful. Așa am lucrez eu. Toți specialiștii, de la antrenori, președinți, conducători, au intrat în faliment. N-are rost să spun ceea ce fac eu. Doar atât spun: Dică nu e vinovat și nu-l dau afară. Îmi reproșez eșecul din seara asta. Nu e vinovat Dica, sunt vinovat eu! Vreți să știți mai mult?”
Supărat pe rezultatul de la Craiova și pe situația în care a ajuns, Dică a decis că e momentul să nu mai tacă. A cerut „libertate mai mare”, considerând că doar așa va reuși să dreagă situația: „Nu mă tem. Muncesc mult, știu ce fac, iar uneori se întâmplă să nu iasă cum își dorește patronul. În continuare, dacă voi avea o libertate mai mare, cred că voi reuși să fac mai multe lucruri”, a declarat Nicolae Dică, la conferința de presă de după a doua înfrângere consecutivă în Liga 1 Betano, scor 2-1 cu Craiova. În runda precedentă, FCSB a cedat în fața Concordiei Chijana, scor 1-0. Urmează meciul cu FC Voluntari, care după revenirea lui Andone în iarbă a prins aripi și a demolat Chiajna, cu 4-0.