EXCLUSIV | Ce știe Becali și nu spune până la capăt: datoriile CFR Cluj au urcat din nou în ritm amețitor după ce clubul a ieșit din insolvență. Câte zeci de milioane aveau de dat clujenii la sfârșitul anului trecut | GRAFIC

Redactor:
Matei Udrea
EXCLUSIV | Ce știe Becali și nu spune până la capăt: datoriile CFR Cluj au urcat din nou în ritm amețitor după ce clubul a ieșit din insolvență. Câte zeci de milioane aveau de dat clujenii la sfârșitul anului trecut | GRAFIC
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • CFR 1907 Cluj avea, pe 31 decembrie 2017, datorii de 58.128.700 de lei (aproape 12.500.000 de euro), în creștere cu 16,6% față de 2015, când, prin aprobarea planului de reorganizare la intrarea în insolvență, se șterseseră peste jumătate din sumele restante în acel moment.

Clubul campion se află, susțin sursele ProSport, într-un moment financiar dificil, efortul pentru câștigarea titlului a fost unul foarte mare și suma cheltuită n-a fost recuperată din banii de la UEFA, prin calificarea în grupele Ligii Campionilor sau ale Europa League, așa cum se spera. Publicația noastră a scris încă de astă-vară, după eliminarea suferită cu Malmö, că răbdarea finanțatorului din umbră s-a terminat, pentru că tot planul fusese conceput în jurul ideii că ardelenii vor recupera cheltuielile din ce va veni de la UEFA.

Aceasta este realitatea de la CFR pe care Gigi Becali o cunoaște, dar ezită să o spună direct și până la capăt. Patronul neoficial al FC FCSB a făcut aluzii la falimentul clujenilor încă de astă-vară, când, intrat în direct într-o emisiune TV, a aruncat, engimatic: „O să vedeți, va fi o echipă mare de tot care va da faliment!”. Era la doar câteva zile după ce CFR fusese eliminată din preliminariile Ligii Campionilor.
Becali a revenit acum și, la ProX, a observat: „Vă spun un lucru. Ei bagă bani, bagă bani, bagă bani, dar până unde? Să vă spun de ce: ei în Liga Campionilor nu au cum să ajungă. Nici în Europa League, că acolo dau de «balauri» din prima. Eu măcar în Europa League sunt cap de serie”.

În doar doi ani, datoriile restructurate în insolvență au crescut din nou cu aproape 10.000.000 de lei

ProSport a consultat cifrele existente la ANAF și a descoperit, surprinzător, că Gigi Becali chiar are dreptate de data aceasta.

Concret, CFR Cluj a intrat în insolvență la începutul lunii februarie 2015, după ce încheiase anul 2014 cu datorii-record de 106.136.253 lei.

S-a alcătuit și aprobat un plan de reorganizare în urma căruia, până la sfârșitul lui 2015, au fost tăiate peste 55.000.000 de lei din datorii, astfel că pe 31 decembrie 2015, suma de plătit rămăsese de 49.816.202 lei.

Anul următor, când CFR încă se mai afla în insolvență, a fost unul îngrijorător, dar nu de natură să dea palpitații. În loc să continue să scadă, datoriile crescuseră din nou, cu puțin peste două milioane de lei. Pe 31 decembrie 2016, CFR datora către diverse instituții și persoane 52.210.205 lei.

Anul trecut, pe 30 mai, Curtea de Apel Cluj a decis ieșirea echipei CFR din insolvență. Din acel moment, clubul se putea bate din nou la cupele europene. A însemnat și revenirea în forță a datoriilor, pentru că anul 2017 a fost încheiat cu o creștere de 6 milioane de lei față de cel precedent: 58.128.700 de lei.

De atunci, e posibil ca lucrurile să nu fi staționat, pentru că a urmat un sezon de primăvară foarte greu și dens, cu mari cheltuieli, apoi câștigarea titlului, renegocierea unor contracte și – bineînțeles – plata primelor de obiectiv către toată lumea, inclusiv antrenorul Dan Petrescu. Nu în ultimul rând s-au făcut niște achiziții care acum ridică mari semne de întrebare, precum cea a brazilianului Julio Baptista, plătit – spun unele surse – cu 50.000 de euro net pe lună!

Milioanele venite din drepturile TV sunt, în acest context, complet insuficiente pentru a acoperi cheltuielile. Sursele ProSport spun că Iuliu Mureșan a fost evacuat și pentru că n-a reușit să taie din cheltuielile clubului după ce s-a ratat calificarea în grupele cupelor europene – deși nu el a fost responsabil pentru cheltuieli și strategie în ultimul an. Ovidiu Hoban, de exemplu, are – spun sursele noastre – aproximativ 20.000 de euro net pe lună, iar contractul se derulează încă doi ani. S-a încercat determinarea jucătorului să plece la Voluntari, în intersezon, dar acesta a refuzat, pentru că suma propusă la gruparea din Ilfov era mult mai mică.

Revenind la insinuările mai mult sau mai puțin străvezii ale latifundiarului din Pipera – care, spun sursele noastre, între timp s-ar fi certat cu Neluțu Varga, patronul din acte al CFR Cluj, cu care legase o frumoasă amiciție la un moment dat -, acesta se referă tocmai la modul în care este structurată acum gruparea campioană. Un club care consumă enorm și produce prea puțin, spre deosebire de era Paszkany, când banii din Liga Campionilor sau Europa League veneau an de an, iar destui jucători luați pe bani puțini erau apoi revânduți pe milioane de euro.

CFR depinde, în acest moment, de bunăvoința și de filantropia finanțatorului. 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la…
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Fericire imensă pentru Călin Georgescu.  Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×