EXCLUSIV | Cea mai mare ”gafă” făcută de Negoiță la Dinamo! ”Prețul” pe care l-au plătit ”câinii” după decizia patronului

În urmă cu mai bine de doi ani, Ionuț Negoiță lua hotărârea de a desființa echipa a doua a lui Dinamo pentru a reduce costurile clubului, lucru criticat de multe voci importante din istoria clubului din ”Ștefan cel Mare”.

Vestea venea la finele unui sezon în care echipa U19 a clubului, pregătită de Florin Bratu, cucerea titlul în Youth League, iar șefii clubului s-au văzut nevoiți să-i împrumute pe la echipe de ligă secundă pe majoritatea puștilor promițători din propria ”grădină”.

”Trambulina între echipa de juniori și echipa mare”, așa cum spunea Cornel Țălnar într-un interviu acordat pentru ProSport în 2018, a fost desființată după un sezon terminat la mijlocul clasamentului în Liga 3. Mai multe nume importante din istoria recentă a lui Dinamo au trecut pe la echipa a doua a clubului, cele mai sonore fiind, fără dar și poate, Ștefan Radu și Ciprian Marica.

Țălnar: ”Toți cei care au trecut pe la echipa a doua, într-un an au fost vânduți”

”Părerea mea, cea mai mare greșeală este că s-a desființat echipa a doua. Dacă aș enumera din ’96-’97 când am venit prima oară ca antrenor la Dinamo, până în 2013 când am plecat, singurii jucători, dacă luați și analizați, care au fost vânduți au fost jucătorii care au trecut pe la echipa a doua, sau jucătorii tineri. Eu atunci am sacrificat foarte mulți jucători cu experiență, erau Lupu, Grozavu, și am introdus șapte-opt titulari de 19-20 de ani. Contra, Hîldan, Tararache, Dănciulescu, Mihalcea, Cezar Dinu. Deci i-am forțat pe toți, i-am introdus, și de atunci a început Dinamo să vândă și să câștige foarte mulți bani din vânzarea jucătorilor care au evoluat ca tineri formați de Dinamo. După aceea au venit Zicu, Mitea, Marica, Grigore, Radu Ștefan, Ropotan. Deci toți care au trecut pe la echipa a doua, într-un an, un an și ceva au fost vânduți.

Acum, acești juniori care anul trecut au câștigat campionatul național de U19, în momentul în care echipa a doua s-a desființat, toți au plecat pe la fel și fel de echipe prin țară. Una e să joci aici, să ai un program strict, să ai aceeași idee tactică și la echipa a doua, iar în momentul în care îi arunci în joc la prima echipă să știe exact cum să joace și ce să joace. Eu am rămas total dezamăgit că această echipă s-a desființat, nu știu care e cauza, pentru că așa, trambulina între echipa de juniori și echipa mare nu mai există. Dacă îi trimiți așa peste tot, pe tot felul de echipe de Liga 1, Liga a doua, și după aceea să îi iei după un an, e foarte greu. Așa, era echipa a doua, știa fiecare ce are de făcut, și de acolo unul-doi în fiecare meci îi aruncai la echipa mare, era cu totul altă mâncare de pește”, a spus Țălnar, pentru ProSport, în luna iulie a anului trecut.

27 octombrie 2004. Universitatea Craiova – Dinamo II. În imagine, Daniel Orac într-un duel cu Adrian Ropotan (fost campion cu Dinamo). / MEDIAFAX FOTO
  • Sezonul 2012-2013 a fost ultimul pentru Dinamo II în liga secundă. Clubul a retrogradat atunci după ce a ocupat exact același loc ca în sezonul precedent, adică 13. Cum a fost posibil? Oficialii FRF au decis să schimbe formatul competiției, astfel că au vrut să reducă numărul de echipe de la 16 la 13. În acel an, cinci echipe au retrogradat în Liga 3.

Completat de Liviu Ciobatariu: ”Jucătorii tineri să știe ce înseamnă Dinamo”

”Nu știu dacă trebuie să critic sau nu. Părerea mea este că e nevoie de echipa a doua. Nu numai la Dinamo, la toate echipele de prima ligă, pentru că acolo îți poți crește jucătorii în curtea ta. Poți exersa sistemele de joc, jucătorii tineri să știe ce înseamnă Dinamo, să aibă o educație fotbalistică, să joace același sistem ca prima echipă. Este foarte important să îi ai în curtea ta, în momentul în care le dai jocuri în picioare este foarte bine. Eu sunt pentru a avea echipa a doua în cadrul clubului”, a spus Ciobotariu, pentru ProSport.

Cosmin Moți (Universitatea Craiova), într-un duel cu Claudiu Drăgan (Dinamo II) / MEDIAFAX FOTO

Exemplul lui Gigi Mulțescu

Antrenorul lui Dinamo în două ”mandate”, gloria clubului Dinamo a vorbit despre acest aspect cu reporterul ProSport și vine cu un exemplu recent. Cel al lui Oltay, jucător crescut în ”Ștefan cel Mare” și luat de Mircea Rednic în primul ”11” al lui Dinamo: ”Da, era foarte important (n.r. – să aibă echipa a doua). Dar au găsit până la urmă o strategie, împrumutând jucători la echipe de Liga 2. Uite, îți dau un exemplu. Oltay (n.r. – Ekrem Levent Oltay, 19 ani), de la Dinamo, la Dunărea Călărași. Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo, i-au reziliat, iar acum a rămas fără echipă, pentru că nu i-au dat drumul măcar în perioada în care putea să-și găsească o altă echipă. Semnase contract de profesionist cu ei”, a declarat Mulțescu, pentru ProSport.

  • Dinamo II a înfruntat prima echipă a clubului din ”Ștefan cel Mare” în Cupa României (1-2), în sezonul 2016-2017, ultimul pentru ”satelit”.

Ioan Andone: ”O mare prostie. Nu i-am înțeles niciodată”

Un ”satelit” în Liga 2, esențial pentru un club ca Dinamo, spune ”Fălcosul” pentru ProSport: ”Contează enorm. Din păcate, au făcut o mare prostie. Din păcate! Făceau același tip de antrenamente, jucau același sistem de joc, ca să le fie ușor când trec la echipa mare. Așa îți pierzi toți jucătorii, degeaba ai o academie care, an de an, îți poate da trei sau patru jucători. Ideal era să fie într-o competiție de B (n.r. – Liga 2), ca să fie mai ușor pasul spre Liga 1. Foarte mulți jucători au fost aduși atunci, puteai să aduci și din țară, nu numai crescuți de Dinamo. Copii de 18 ani care în maxim doi ani de zile să joace în echipa mare, să ai o structură de jucători bine antrenați. Nu i-am înțeles niciodată de ce au desființat-o.”

Andone a oferit și câteva exemple de jucători trecuți pe la echipa a doua a clubului Dinamo. Robert Moldoveanu, Denis Ciobotariu și Mihai Neicuțescu au evoluat pentru ”câini” în derby-ul cu FCSB de sâmbătă (1-1), în timp ce Ricardo Grigore, un alt jucător crescut de Dinamo, a fost pe bancă: ”Păi Moldoveanu, toți au fost! Ciobi, Rici Grigore, Tîrcoveanu. Marea majoritate a jucătorilor. Ștefan Radu! Bine, pe vremuri… Scarlatache, Ștefan Radu, Nițu. Atunci Dinamo II juca în Liga 2 și era mai ușor de făcut pasul (n.r. – la prima echipă)”, a punctat Andone. Managerul general al celor de la FC Voluntari spune că suma anuală pe care un club trebuie să o cheltuiască pentru echipa secundă este de, aproximativ, 300.000 de euro: ”Nu pot să vă spun exact. Sunt cheltuielile de deplasare, pentru că salariile sunt destul de mici pentru cei tineri. Noi am reușit să împrumutăm jucători. Pe Stoica îl avem la Farul Constanța, este un jucător excepțional, a fost la Balotești anul trecut. Am mai avut jucători împrumutați. Cheltuielile cred că sunt, aproximativ 300.000 de euro. Cred! Nu e o sumă mare pe care să o pui în bugetul unui club”, a declarat fostul antrenor al lui Dinamo.

Mihaita Plesan (Universitatea Craiova) si Ovidiu Burca (Dinamo II) / MEDIAFAX FOTO
Dinamo II în meciul de Cupă cu Dinamo I, din 2016: Mihai Eșanu – Roberto Anghel, Vlad Georgescu, Denis Ciobotariu, Daniel Groza – Alin Dudea, Mihnea Vlad – Alexandru Dulca, Andrei Târcoveanu, Ion Gheorghe – Lucian Neață

Cluburile din Liga 1 cu ‘sateliți’ în Liga 3:

  • CFR Cluj 2 – Liga 3, Seria 5, locul 5
    U Craiova 2 – Liga 3, Seria 3, locul 4
    FCSB 2 – Liga 3, Seria 2, locul 9
    FC Voluntari 2 – Liga 3, Seria 3, locul 9
    AFC Astra 2 – Liga 3, Seria 3, locul 15
    FC Botoșani 2, Liga 3, Seria 1, locul 8

Jucătorii împrumutați de Dinamo după desființarea Dinamo II:

Iustin Popescu – Chindia Târgoviște (cedat între timp)
Andrei Tîrcoveanu – Gaz Metan Mediaș (ajuns liber de contract la Viitorul, împrumutat în prezent la Concordia Chiajna)
Mihai Popescu – FC Voluntari
Patrick Petre – Sepsi Sfântu Gheorghe (ajuns liber de la Poli Iași, în prezent la Farul Constanța)
Vlad Olteanu – FC Voluntari, ACS Poli Timișoara, Concordia Chiajna
Ivan Pesic – Șahtior Karagandy
Alin Dudea – Chindia Târgoviște
Marco Ehmann – Farul Constanța, CSM Reșița
Liviu Gheorghe – Dacia Unirea Brăila, Sportul Snagov, Daco-Getica
Robert Moldoveanu – Petrolul Ploiești
Mihai Neicuțescu – Chindia Târgoviște
Mihai Eșanu – Daco-Getica
Cătălin Măgureanu – CS Afumați
Geani Crețu – Rapid București
Radu Zamfir – Daco-Getica

Andrei Cristea într-un meci pentru Dinamo II în 2012, în Liga 2, împotriva Farului Constanța. MARIUS ANGHEL / MEDIAFAX FOTO
Publicat: 06 10. 2019, 17:48
Actualizat: 06 10. 2019, 17:55