EXCLUSIV – Cheile, steliștii și artiștii. Tudorel Stoica a adunat semnături de la colegi pentru o scrisoare. FOTO
Miercuri după-amiază, transpirație și nostalgia unor vremuri în care românii făceau legea în Europa. Steaua anului 1986, mai precis o parte din aceasta, pentru că Ienei, Pițurcă, Lăcătuș, Balint și Iovan au lipsit de la eveniment, a rememorat performanța de la Sevilla în compania naționalei artiștilor.
Cu Duckadam în rol de arbitru și cu Puiu Iordănescu pe banca tehnică, Stângaciu, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu, Majearu, Radu II, Pistol și Tudorel Stoica au câștigat trofeul de la Cheile Grădiștei la loviturile de departajare. Chiar dacă sunt acum o variantă de old-boys, campionii Europei din 1986 învinseseră după scurgerea celor 40 de minute, cât a durat partida, cu scorul de 3-2, dar au preferat să execute și lovituri de la 11 metri, pentru o copie cât mai fidelă a finalei cu Barcelona din urmă cu 28 de ani.
Eroii de la Sevilla au primit trofeul de campioni, iar artiștii (Adrian Enache, Aurelian Temișan, Dani Oțil, Andrei și Kamara de la Alb și Negru), spuma șampaniei pe hainele lor. Aniversarea s-a terminat cu o petrecere
Pe ritmurile imnului actual al Ligii Campionilor, steliștii au fost chemați în fața scenei, iar artiștii, învățați ca ei să fie, de obicei, cei apluadați, s-au transformat în spectatorii unei săli de teatru. Roș-albaștrii au fost ovaționați minute în șir, cu Duckadam și de această dată în rol de erou, după care cele două tabere s-au unit pentru a cânta împreună ode Stelei. Orchestra, împodobită și ea cu fulare și bannere în culorile trupei din Ghencea, a înveselit sala cu cântece din diferite stiluri muzicale. Steliștii și artiștii au dansat și pe ring, s-au unit în hore și au fost romantici alături de partenere. Tudorel Stoica, liderul Stelei 86, omul care a ratat finala de la Sevilla, a fost responsabil cu adunatul semnăturilor colegilor pentru o scrisoare de mulțumiri gazdelor de la Cheile Grădiștei. A fost abia al treilea an în care evenimentul din creasta munților s-a ținut, însă steliștii consideră că este de ajuns pentru a-l numi tradiție.