Marcel Popescu, președintele CSU Craiova, și-a declarat joi, la emisiunea ProSport Live, sprijinul total pentru Răzvan Burleanu în încercarea acestuia de a reforma sistemul competițional din Liga 1. Popescu a explicat de ce consideră că prima divizie ar trebui să cuprindă 16 echipe, sistem play-off/ play-out, la capătul căruia să retrogradeze 4 echipe, iar a cincea să dea baraj.
Sistemul cu play-off și play-out a primit critici din partea conducătorilor de cluburi, dar FRF își dorește să îl facă mai spectaculos. Ideea barajului dintre ultima clasată din pay-off și prima clasată din pay-out este apreciată de Marcel Popescu, președintele lui CSU Craiova. Într-o intervenție telefonică la ProSport Live, oficialul oltenilor a declarat că propunerea FRF este una benefică echipelor, dar și telespectatorilor. În cazul în care prima clasată ar disputa baraj de accedere în competițiile europene, acest fapt ar atrage mai mult suporterii, este de părere Marcel Popescu.
„Ar genera o emulație mai mare în play-out. Va avea mai multă esență și, cel puțin 4 echipe, vor aspira la primul loc. Ideea e foarte interesantă, vom avea meciuri mai spectaculoase și echipele vor juca mai serios.„, a spus acesta pentru ProSport Live.
De asemenea, Popescu este de acord și cu mărirea numărului de echipe din Liga 1 Betano: „Acesta este un alt argument pentru care diferența dintre play-off și play-out va scădea. Cu cât crește numărul echipelor, cu atât crește și atractivitatea și spectacolul din teren și din tribune. Ar fi interesat ca, din Liga 2, 4 echipe să promoveze direct, iar a cincea să joace baraj„, a încheiat acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER