EXCLUSIV | Cristian Daminuță, de la Inter și AC Milan, într-o echipă de Liga a VI-a. Timișoreanul așteaptă oferte din Italia și anticipează o finală de foc la Cupa Mondială
- Altădată o mare speranță a fotbalului românesc, transferat la Inter Milano, Cristian Daminuță trece printr-o cumpănă a carierei fotbalistice. În ultimul an, jucătorul s-a remarcat mai degrabă prin aparițiile prin tabloide decât prin evoluții. Totuși, Daminuță, ajuns la 28 de ani, speră să joace în Serie C din toamnă și urmărește meciurile de la Campionatul Mondial cu mare interes.
Aflat în vacanță, Daminuță a jucat într-un amical al echipei Electrometal, locul 4 din Liga a VI-a din Timiș, contra celor de la ACS Poli. Deși clubul retrogradat are mari probleme financiare, Daminuță îi vede promovați. „Am fost chemat de prietenul meu, antrenorul Răzvan Ionilă. Am zis că e benefică o mișcare la sfârșit de săptămână. Mă bucur că am reușit să întâlnim o formație tânără, chiar dacă au retrogradat. Eu cred că vor reveni în prima ligă în următorul an”, a declarat jucătorul.
Vrea să revină în Italia
Fotbalul din „Cizmă” a rămas marea dragoste pentru Daminuță, jucător tecut și pe la Inter Milano, și AC Milan. În acest an, timișoreanul a jucat la Abano, în ligile inferioare italiene, și speră la un transfer în Serie C. Unele zvonuri din Timișoara spun că ar fi tatonat chiar jucătorul pista ASU Poli. „Momentan sunt în vacanță, aștept să văd dacă se concretizează ceva din ofertele pe care le am. Am două oferte din serie C din Italia. Încă e devreme să vorbesc, dar sper să fie ceva pozitiv. Din România am avut două oferte din Liga a II-a, dar încă nu m-am decis asupra lor și vreau să iau cea mai bună decizie”, a explicat fotbalistul.
Foto Anda Deliu / ProSport.
Fan al Belgiei, vede o finală între Franța și Anglia
Daminuță a fost surprins de eliminare Braziliei și vede o ciocnire între titanii în finala Campionatului Mondial. „Au fost două sferturi frumoase, deși nu mă așteptam ca Brazilia să fie eliminată. Mă bucur că am văzut o partidă frumoasă. Sper ca pe viitor să avem parte de spectacol. Chiar mă bucur că avem atât Franța, cât și Anglia, care zic eu că sunt principalele candidate la câștigarea trofeului„, a punctat fotbalistul, întrebat de Campionatul Mondial din Rusia.
Totuși, Daminuță a avut cuvinte de laudă pentru belgieni și crede că și după eliminarea lui Ronaldo, Messi și Neymar, mai sunt jucptir de urmărit în Rusia. „Au fost surprize. După părerea mea, Belgia a demonstrat și aseară că o super-putere. Mai este Harry Kane, care este unul dintre golgheterii Campionatului Mondial. Cred eu că au mai rămas jucători în cursă care pot face o cursă frumoasă„, a mai spus jucătorul.
Întrebat dacă mai păstrează legătura cu vreun fost coleg de la nivel înalt, bănățeanul a fost sincer. „De o perioadă nu am mai vorbit cu nimeni, pentru că m-am debarasat de partea fotbalistică de când am încheiat contractul cu cei din serie D, dar poate pe viitor voi relua legătura„, a recunoscut Daminuță.
În cariera sa, Daminuță a fost legitimat la Poli Timișoara, Inter Milano, Modena, Dinamo București, AC Milan, L”Aquila, FC Tiraspol, Flacăra Făget, Viitorul, FCM Baia Mare, Zakho FC, Ramat HaSharon, Olimpia Satu Mare, și Abano.