EXCLUSIV | „Dacă era un perete în fața lui, intra în el”. Ce îl întărește pe Neșu, clinciurile în care era prezent și rezistența sa dincolo de firesc

This browser does not support the video element.

Mihai Neșu, fost fundaș al trupei din Ghencea, și-a văzut năruită cariera în vara lui 2011. La un antrenament al lui Utrecht, Olanda, Alje Schut l-a accidentat involuntar. Coloana vertebrală i-a fost fracturată și de atunci, de la 28 de ani, viața sa se derulează într-un scaun cu rotile. La ProSport LIVE, Florin Tene a vorbit despre fotbalistul pe care l-a cunoscut bine la lotul de tineret al naționalei și de care a rămas profund impresionat.

„Mi se rupe inima vorbind de el, l-am cunoscut ca om, timp de trei ani la echipa națională de tineret, eu fiind aproape 11 ani la lotul U 21. Nu am văzut așa om calm, om bun, unul care nu te deranja cu nimic, care are cei șapte ani de acasă. Când am văzut drama sa, nu mi-a venit să cred. Stăteam și mă gândeam de ce i s-a întâmplat tocmai lui”, a spus emoționat Florin Tene în cadrul ProSport LIVE.

Fostul mare portar a continuat: „Nu-l privesc cu milă, nici nu vreau să fac asta, ci cu admirație. Mă uit la el cum duce lupta și spun ‘jos pălăria’ fiindcă nu sunt mulți oameni care ar fi rezistat așa cum e el acum. Se vede ca e un caracter puternic. Și ca jucător, dacă vă uitați, avea 20 de kilograme, foarte slab, avea niște piciorușe, dar era foarte bătăios. Unde era clinciul, era și el. Nu am văzut așa ceva! Dacă era un perete în față, intra în el”.

„Era foarte agresiv. Îi spuneau să fie mai ponderat, dar era bătăios, de aceea i se zicea și Pitbull. Eu vreua să-l felicit pentru caracterul lui puternic și mă bucur că lumea e alături de el, se roagă și cred că fiecare și-ar da zile din viață ca el să poată fi normal din nou”, a încheiat omul care a pregătit de-a lungul carierei și portarii echipei naționale.

La data de 19 februarie, Neșu a împlinit 36 de ani și a transmis tuturor un mesaj de mulțumire!

Confesiunea lui Mihai Neșu. „Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toți. Adică la Dumnezeu”

Publicat: 27 02. 2019, 14:27
Actualizat: 27 02. 2019, 14:28