EXCLUSIV | Daniel Prodan candidează împotriva lui Burleanu la președinția FRF dacă alegerile se repetă: „Să vedem ce se întâmplă într-o întrecere unu contra unu”

Cu un termen la Tribunal programat pe 3 iunie și cu voci care susțin că alegerile pentru președinția FRF s-ar putea repeta, Răzvan Burleanu, actualul șef de la Casa Fotbalului, are un prim contracandidat la funcția sa: Daniel Prodan. Fostul internațional, mazilit de Burleanu din structurile FRF și aflat în conflict deschis cu acesta, intenționează să se înscrie în cursa pentru conducerea federației, dacă Tribunalul București va declara nule alegerile din 5 martie. „Dacă se vor organiza din nou alegeri, voi candida. Îi lansez public această provocare lui Răzvan Burleanu, cel care a spus că va câștiga și a doua oară, dacă alegerile se vor repeta. Sau să demisioneze și să vină să candideze împotriva mea, unu contra unu”, a declarat Daniel Prodan pentru ProSport. 

Conform surselor ProSport, Daniel Prodan a început deja campania electorală, acesta având chiar câteva întâlniri cu rmembrii afiliați la FRF din țară. Fostul fundaș al naționalei infirmă informațiile, dar susține că, în curând, va încerca să caute sprijin pentru demersul său: „Deocamdată, sunt acasă și nu am avut întâlniri. Dar, cu siguranță, voi avea în următoarea perioadă!”. 

Cum acționează „Generația de Aur”?

În ultima perioadă, în media au circulat mai multe informații legate de omul pe care opoziția condusă de „cuplul” Sandu-Kassai l-ar căuta pentru eventualitatea în care alegerile de la FRF s-ar repeta. A fost avansat insistent numele lui Hagi, însă „Regele” nu a luat niciodată în calcul această variantă. „Nu am fost, nu sunt și nu voi fi interesat de președinția Federației Române de Fotbal. Am fost, sunt și voi fi implicat în proiectele mele: Viitorul Constanța și Academia de Fotbal Gheorghe Hagi”, a comentat fostul decar al tricolorilor. 

În ciuda atitudinii tranșante referitoare la posibilitatea unei candidaturi, nu este exclus ca Gică Hagi, împreună cu oamenii care au format echipa lui Gică Popescu, să îl sprijine pe Daniel Prodan în demersul său. 


Alegerile de la FRF se vor repeta. În august vom avea alegeri pentru o nouă conducere la federație. Mandatul lui Burleanu nu va fi validat
Adrian Mititelu, în urmă cu două zile


După „Bebiță” Kassai și Didi Prodan, „Meke” Mihalache a intrat și el în concediu

Până la eventualele alegeri, oamenii din tabăra lui Mircea Sandu depun cereri de concediu. După Adalbert Kassai (secretar general al FRF) și Daniel Prodan (director sportiv al FRF), la finalul săptămânii trecute și Dumitru „Meke” Mihalache și-a luat concediu de odihnă. Director al Federației și membru în grupul de lucru pentru Euro 2020, „Meke” este cel care, la o zi după ce naționala a ratat prezența la Cupa Mondială din Brazilia, propunea o serie de prime pentru cei care „au contribuit la derularea în condiții normale a meciului România – Grecia”. Cap de listă la prime a fost Mircea Sandu, cel care a încasat 10.000 de euro. Mihalache, omul cu ideea, a primit 9.000 de euro pentru contribuția adusă la organizarea partidei retur din play-off-ul CM 2014, meci care a consfințit cea de-a patra ratare consecutivă a naționalei „tricolore” în tentativa de a ajunge la Mondiale. 

Publicat: 20 05. 2014, 16:25
Actualizat: 20 05. 2014, 16:33